Actual· 1 min citire

Bebeluș de 5 luni, infectat cu FLURONA (gripa + COVID) na la Iași. Medicii sunt în alertă

Bebeluș de 5 luni, infectat cu FLURONA (gripa + COVID) na la Iași. Medicii sunt în alertă

Bebeluș de 5 luni, infectat cu FLURONA (gripa + COVID) na la Iași. Medicii sunt în alertă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 ian. 2023, 14:22

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a afirmat că, în urma testelor rapide, a fost confirmat cu infecție simultană cu gripă și cu SARS- CoV-2 un bebeluș de cinci luni, iar probele prelevate de la el s-au transmis la Centrul Regional de Sănătate Publică la Iași, în vederea confirmării, subliniind că problema nu e poliinfecția, ci modul în care va evolua.

"A fost confirmat (n.r. - cu flurona, infectarea simultană cu virusurile gripal și SARS-CoV- 2) un bebeluș de cinci luni, cu teste rapide. Probele de la el s-au transmis la Centrul Regional de Sănătate Publică la Iași, în vederea confirmării printr-un test PCR. Așteptăm și noi rezultatele”, a declarat ministrul, potrivit news.ro.

Ministrul Sănătății a precizat că problema nu este că bebelușul are o poliinfecție, ci modul în care acesta va evolua.

”Până la urmă, dacă evoluția clinică a copilului nu este problematică, și nu am niciun fel de informație că ar fi problematică, nu asta este problema, că are o poliinfecție, problema e dacă evoluează clinic favorabil”, a adăugat ministrul”, a subliniat Rafila.

Peste 4.600 de cazuri de gripă clinică au fost raportate la nivel național în săptămâna 2-8 ianuarie, iar 411 cazuri au fost confirmate de laborator, arată raportul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). De la începutul sezonului, au fost înregistrate 15 co-infecții cu virus gripal și SARS-COV-2, dar și 19 co-infecții de virus gripal cu virus sincițial respirator. Până în prezent, au fost comunicate 15 decese confirmate cu virus gripal.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News