Actual· 4 min citire

Bătrâni din Capitală, păcăliți printr-o nouă metodă de înșelăciune. Hoții, reținuți pentru 24 de ore

Bătrâni din Capitală, păcăliți printr-o nouă metodă de înșelăciune. Hoții, reţinuţi pentru 24 de ore

Bătrâni din Capitală, păcăliți printr-o nouă metodă de înșelăciune. Hoții, reţinuţi pentru 24 de ore

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 2 sept. 2024, 21:35

O femeie și un bărbat care ar fi înșelat mai mulți vârstnici din Sectorul 6 al Capitalei, timp de mai multe luni, au fost reținuți, luni, pentru 24 de ore, fiind acuzați de înșelăciune în formă continuată.

”Astăzi, 2 septembrie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale - Sector 6 au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Prahova, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată (patru acte materiale) și tentativă la înșelăciune. În fapt, la data de 25 iulie a.c., Secția 25 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 87 de ani, ar fi fost victima unei infracțiuni de înșelăciune, constând în aceea că, în timp ce se afla în locuința sa din Sectorul 6, o persoană, care ar fi pretins că este o prietenă de-a bărbatului, ar fi pătruns în apartamentul acestuia, apoi, sub pretextul că sora ei ar avea nevoie urgentă de bani, pentru rezolvarea unor probleme medicale, l-ar fi determinat pe bărbat să-i înmâneze 18.000  de lei”, a transmis, luni seară, Poliția Capitalei.

Dosarul a fost preluat de către Serviciul de Investigații Criminale - Sector 6, iar din cercetările și investigațiile efectuate s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către o femeie, în vârstă de 47 de ani. Ea ar fi fost ajutată de către un bărbat, în vârstă de 49 de ani, care i-ar fi asigurat transportul.

 După ce au extins verificările, polițiștii au mai identificatb fapte similare, astfel:

- la data de 8 decembrie 2023, în jurul orei 13.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 77 de ani, se afla în locuința sa din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită, care ar fi pretins că este rudă cu persoana vătămată, apoi, sub pretextul existenței unei urgențe medicale, ar fi determinat-o să îi înmâneze 11.400 de lei.

- în cursul zilei de 20 aprilie 2024,  în jurul orei 17.00, în timp ce un bărbat, în vârstă de 86 de ani, se afla la adresa de domiciliu, din Sectorul 6, ar fi fost abordat de bănuită, care ar fi pretins că este nepoata sa, context în care l-ar fi determinat să îi înmâneze 2.000 de lei.

- la data de 25 iulie 2023, în jurul orei 11.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 87 de ani, se afla în apartamentul său, situat în Sectorul 6, ar fi fost abordată de către femeia de 47 de ani, care ar fi pretins că este fiica unei prietene, apoi, sub pretextul efectuării unei intervenții chirurgicale, ar fi determinat-o să-i înmâneze 18.000 de lei.

- la data de 30 iulie a.c., în jurul orei 11.00, în timp ce o femeie, în vârstă de 85 de ani, se afla în incinta unui parc, din Sectorul 6, ar fi fost abordată de bănuită,  care ar fi pretins că este o rudă de-a acesteia. Ulterior, acestea s-ar fi deplasat la apartamentul persoanei vătămate, iar în momentul în care bănuita i-ar fi solicitat 2.000 de euro, pentru o intervențe medicală, persoana vătămată i-ar fi cerut un act de identitate, context în care bănuita ar fi părăsit zona.

- la data de 30 iulie 2024,  în intervalul 14.00-16.00, în timp ce  o femeie, în vârstă de 79 de ani, se afla la domiciliul din Sectorul 6, ar fi fost abordată de femeia de 47 de ani, care s-ar fi recomandat, din nou, că este o rudă, iar sub pretextul  efectuării unei intervenții chirurgicale, bănuita ar fi determinat-o să îi înmâneze 23.860 de euro.

”Astăzi, 2 septembrie a.c., a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, printre care și 9.500 de euro, a căror proveniență nu a putut fi justificată”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, cei doi au fost depistați și duși la audieri, fiind reținuți pentru 24 de ore.

Cum a reușit un deținut să orchestreze escrocherii de zeci de mii de lei din închisoare: mai mulți pensionari i-au căzut victime

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News