Bătut din nou, după trei săptămâni, de către același bărbat, pentru că a refuzat să-și retragă plângerea penală pentru prima agresiune. Incidentul a avut loc duminică, în comuna clujeană Jucu.
Aurel Moldovan, un bărbat în vârstă de 59 de ani din comuna Jucu, a mai fost bătut, pe 21 iulie, de către consăteanul său, I. J.. Atunci, beat fiind, acesta își snopise fata și soția, după care și-a revărsat furia și asupra lui Moldovan, aruncându-l pe acesta sub o mașină, pe drumul european. Din fericire, omul a fost tras în ultima clipă din fața unei mașini de către un tânăr, care venea și el pe marginea șoselei. După acest incident, Moldovan a înaintat plângere penală la poliție pe numele lui J., însă acesta nu s-a împăcat cu gestul victimei sale (n.r. - de altfel, din surse judiciare aflăm că nici fiica lui nu și-a retras-o, după ce a fost cotonogită de către el).
Povestește bărbatul, pe culoarele IML Cluj, având acum mâna bandajată, după ce de data trecută acesta fusese lovit doar în zona capului: "Nu era atât de beat ca la fosta agresiune, mergea destul de drept, dar a venit la mine insistând să-mi retrag plângerea înaintată după evenimentul de luna trecută. M-a prins chiar în grădina mea din Jucu-Herghelie, aflată la drumul principal și m-a amenințat că-mi ia gâtul și mă bate dacă nu fac ce mi-a poruncit." De data aceasta agresorul a luat o piatră de jos, cu care a vrut să-l lovească în cap, dar Moldovan s-a apărat și a fost lovit doar în mână cu ea. "Dacă mă ruga frumos să-l iert pentru gestul său din trecut, poate că-l iertam, dar n-am putut să suport să mă amenințe. Așa că am să-i mai fac o plângere, pentru ce mi-a făcut acum ", arată mai departe victima.
După ce l-au consultat, medicii de la IML Cluj i-au eliberat bărbatului un certificat medico-legal în care îi recomandă, acum, la cea de-a doua bătaie încasată, trei zile de îngrijiri medicale, scrie ziuadecj.ro.