Băsescu, despre intrarea în vigoare a Codurilor: Fraților, mai bine spunem că ne mai trebuie 2 luni!

Băsescu, despre intrarea în vigoare a Codurilor: Fraților, mai bine spunem că ne mai trebuie 2 luni!
Președintele Traian Băsescu a ținut să afle, luni, de la membrii CSM, dacă sunt probleme în privința intrării în vigoare a noului Cod Penal și a Codului de Procedură Penală, apreciind că mai bine se amână aplicarea cu două luni.
Președintele a mai spus că problema intrării în vigoare a noilor Coduri a fost extrem de dezbătută și și-a exprimat opinia că trebuie elaborat, urgent, un proiect de ordonanță de urgență, de către Ministerul Justiției, privind modul de aplicare a noului Cod Penal.
"Auzeam aseară pe un post de televiziune, era abordarea: «Domnule, șmecherii ăștia au dat codurile știind ce dosare sunt», dar nespunând nimeni că e din 2009, e pe asumarea răspunderii, iar șmecherii ăștia nici măcar nu erau la putere la vremea.. Deci o abordare din asta foarte negativă. Băgați și noul Cod penal, și explicați, băi fraților, reducerea pedepselor nu a vizat persoane, ci e o nouă filosofie penală, pentru că, până la urmă, statul este obligat să facă noua politică penală și o face prin legi", a mai comentat Traian Băsescu.
Traian Băsescu a mai spus că nu vrea să aibă justiția o "problemă de imagine" în privința trecerii de la un Cod la altul.
"Trag, totuși, o concluzie pozitivă, că putem, pentru că, altfel, mai bine spunem acum: «Fraților, ne mai trebuie două luni», vorbim și cu Bruxelles-ul, care ne presează de doi ani să le introducem, și spunem «Ne mai trebuie două luni, că avem nu știu ce de făcut», sigur, dând explicații", a declarat șeful statului.
El a continuat: "Asta nu aș vrea, să ne facem că putem și să ne trezim că nu putem. Mai bine spunem că mai stăm două luni. Doamne ferește, nu vreau să vă stimulez la o astfel de decizie, dar, decât să avem lucrurile neclare, mai bine facem un sfert de pas înapoi".
Președintele a tras și o concluzie. "Asta este concluzia cea mai importantă, că intră (în vigoare, n.r.) la 1 februarie, iar ceea ce trebuie reglementat reglementăm în timp util".
Șeful statului a mai ținut să precizeze că are câteva întrebări, ca nespecialist, și a adăugat că, văzând dezbaterea publică, legată de intrarea în vigoare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, dorește să știe dacă este asigurată baza materială, ceea ce înseamnă săli, resursă bugetară și baza de personal, adică judecători și procutori, în număr suficient, pentru aplicarea noului Cod penal.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că este asigurată baza materială și a fost suplimentat numărul de locuri, existând unele deficiențe la capitolul infrastructurii.
"E un proces uriaș intrarea în vigoare a Codurilor", a mai spus ministrul Justiției, arătând că aceste probleme vor fi observate în urma unui interval de evaluare.
"Eu înțeleg așa, numărul de judecători și de procurori acceptabil în momentul de față, numărul de săli de judecată, acceptabil. Nu bine, nu foarte bine, undeva pe aici", a spus șeful statului.
Președintele a ținut să le răspundă judecătorilor CSM care ridicaseră problema lipsei sălilor de judecată și a sălilor de consiliu.
"Din punctul meu de vedere este o utopie, statul să poată să facă 1.000 de săli de consiliu. Dacă s-ar putea face, ar fi extraordinar, dar nu se va putea face", a declarat. în ședință. judecătorul CSM Mircea Aron.
"Domnule judectător, se poate, depinde care este decizia politică, până la urmă, pentru că s-au putut face o mie de săli de sport, și este mai ieftin să faci o sală de judecată decât o sală de sport", a spus el.
"Eu nu am găsit nicio sală de sport din cele care s-au promis și s-au făcut", a spus Mircea Aron. "Săli din astea de sport cred că e vai de mama lor. Important este să se facă eforturi financiare, Acum, dacă spuneți că se pot face, este o veste bună pentru mine", a continuat membrul CSM.
"Stați puțin", a replicat președintele Traian Băsescu. "Domnule judecător, eu am mai spus, am făcut o urare românilor, «Să trăiți bine!», și ei au spus că e promisiune, să traăiască bine", a spus Băsescu.
Președintele a mai arătat că, dacă există decizie politică, se poate, problema este cât de serios va fi luată în considerație această problemă. "Mie nici prin cap nu mi-a trecut, nu am auzit-o, nu știam că judecătorilor le trebuie săli de consiliu, credeam că doar săli de judecată", a mai spus șeful statului.
Președintele Traian Băsescu a felicitat CSM, despre care a spus că, deși la începutul lui 2013 a avut câteva momente chiar de criză, a reușit să le depășească și și-a făcut treaba pe parcursul anului și și-a îndeplinit principalele misiuni, ceea ce justifică un raport pozitiv, un bilanț care poate fi apreciat ca fiind pozitiv.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























