Actual· 1 min citire

Bărbatul care și-a legat copilul de copac, maltratându-l, internat la psihiatrie

Bărbatul care și-a legat copilul de copac, maltratându-l, internat la psihiatrie

Bărbatul care și-a legat copilul de copac, maltratându-l, internat la psihiatrie

Publicat28 oct. 2017, 22:28
Actualizat29 oct. 2017, 11:18

Bărbatul care și-a dus copilul într-o pădure, l-a legat de un copac și l-a tăiat pe mâini, pe picioare și pe burtă a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, unde va fi supus unei expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut sau nu discernământ în momentul faptei, anunță news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Buzău, Laura Minea, în urma audierilor s-a luat măsura ca bărbatul de 39 de ani să fie transportat și internat la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, acolo unde medicii îl vor investiga pentru a decide dacă a avut sau nu discernământ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate și rele tratamente aplicate minorului, cercetările fiind coordonate de un procuror al Parchetului Judecătoriei Buzău.

Ieri, bărbatul, din localitatea buzoiana Bozioru, și-a dus copilul în vârstă de 12 ani într-o pădure, unde l-a legat de un copac și l-a tăiat cu cuțitul pe mâini, pe picioare și pe burtă. El a filmat agresiunea si i-ar fi trimis imaginile mamei băiatului, pentru a se răzbuna pe aceasta, pe motiv că l-a părăsit și a plecat în Spania.

Femeia a luat legatura cu Consulatul român, care a alertat Poliția. Oamenii legii l-au reținut și i-au întocmit un dosar penal.

Cercetările sunt coordonate de un procuror al Parchetului Judecatoriei Buzău. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă ani grei de închisoare pentru lipsire de libertate și rele tratamente aplicate minorului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News