Un bărbat care avea asupra sa o pușcă cu lunetă și alte trei arme neletale a fost prins de polițiști în timp ce se îndrepta spre locuința fostei sale soții, pe care amenințase că o va ucide.
„În urma activităților investigative și de cercetare penală efectuate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale și cei ai Serviciului Arme, Explozivi Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Direcției Operațiuni Speciale, la data de 4 iunie 2022, în jurul orei 17.00, pe autostrada A1, între localitățile Ilia și Deva, a fost depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu privire la care existau informații că ar deține asupra sa o armă de vânătoare și ar intenționa să își ucidă fosta soție și pe membri familiei acesteia, aflați într-o comună de lângă municipiul Hunedoara”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Hunedoara.
Polițiștii au stabilit că bărbatul a adresat amenințări cu moartea fostei sale soții și mamei acesteia prin intermediul unor rețele de comunicare. Acesta și-a procurat dintr-un stat european și a deținut și transportat fără drept o armă letală cu țevi lise și trei arme neletale (un pistol, un revolver cu aer comprimat și un pistol de semnalizare, dar și o pereche de cătușe metalice) din categoria celor supuse autorizării, precum și muniție aferentă, pe care le-ar fi introdus, ilegal, pe teritoriul României, la data de 4 iunie 2022, fără a le declara organelor vamale. Armele erau ascunse în bagajele aflate în autoturismul pe care îl conducea.
Polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată, amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În data de 5 iunie, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Hunedoara, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.