Actual· 1 min citire

Bărbat de 32 de ani, salvat în ultimul moment de la SINUCIDERE! Polițiștii au spart ușa pentru a-l opri

Bărbat de 32 de ani, salvat în ultimul moment de la SINUCIDERE! Polițiștii au spart ușa pentru a-l opri

Bărbat de 32 de ani, salvat în ultimul moment de la SINUCIDERE! Polițiștii au spart ușa pentru a-l opri

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 dec. 2024, 13:50

Salvare contracronometru în județul Botoșani. Un bărbat de 32 de ani care amenința că se sinucide a fost salvat de polițiști. Mama lui a transmis echipei de intervenție că fiul său s-a baricadat într-o cameră și intenționează să își pună capăt zilelor. Echipajul de poliție sosit la fața locului a spart ușa și l-a eliberat pe bărbat din ștreangul pe care îl improvizase.

Polițiștii din Vlăsinești au fost sesizați, prin apel la 112, de către un bărbat de 32 de ani, din Ungheni, că intenționează să își ia viața.

 ”Polițiștii s-au deplasat la locuința apelantului, unde au identificat-o pe mama sa, tânărul aflându-se într-o cameră ce era asigurată pe interior. Acesta a refuzat accesul în camera a forțelor de ordine. Polițiștii au încercat să discute cu tânărul, însă acesta era într-o stare de agitație, iar la un moment dat, din cauză că s-au auzit zgomote din camera în care se afla, au forțat ușa de acces și l-au găsit în timp ce încerca să-și ia viața. Forțele de ordine l-au eliberat din ștreangul pe care și-l improvizase și i-au acordat primul ajutor, până la sosirea echipajului medical”, au anunțat reprezentanții  Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
 
Ei au precizat că bărbatul se află în afara oricărui pericol și primește ajutor de specialitate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News