Actual· 1 min citire

Bărbat de 27 de ani, reținut pentru viol. Agresorul s-a apropiat de victimă la o petrecere: fata are doar 12 ani

Bărbat de 27 de ani, reţinut sub acuzaţia de viol. Agresorul s-a apropiat de victimă la o petrecere/ Arhivă foto

Bărbat de 27 de ani, reţinut sub acuzaţia de viol. Agresorul s-a apropiat de victimă la o petrecere/ Arhivă foto

Publicat19 aug. 2024, 15:21
Actualizat19 aug. 2024, 15:23

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a fost reținut de către polițiștii maramureșeni sub acuzația de viol. Victima este o minoră în vârstă de 12 ani. Din primele informații, fata a fost găsită împreună cu bărbatul în casă, intervenția polițiștilor având loc în urma unui apel la 112.

„În fapt, la data de 18 august a.c., polițiștii subunității teritoriale au fost solicitați prin apel unic de urgență să se deplaseze în localitatea Sat Șugatag. Deplasați de urgență la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 27 de ani, din Rozavlea, ar fi agresat sexual o minoră, de 12 ani, în timp ce se aflau într-un imobil din localitate”, transmite, luni, Poliția județeană Maramureș.

O copilă de 13 ani, din Gorj, a rămas însărcinată cu un preot. Tulburător ce a povestit fetița mamei, după 3 luni

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că apelantul ar fi anunțat fapta după ce a observat în timpul unei petreceri, apropierea dintre bărbatul de 27 de ani și copila 12 ani. Inițial, a fost deschis dosar pentru agresiune sexuală, ulterior fiind schimbată încadrarea juridică în viol, au menționat sursele citate.

În cursul zilei de duminică, bărbatul de 27 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță, iar luni va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News