„Ca președinte al PSD mă declar satisfăcut de ședința coaliției. PSD a reușit să impună pachetul de solidaritate în integralitate”, a declarat Sorin Grindeanu, la finalul negocierilor din Parlament.
Cine va primi între 600 și 1.000 de lei în plus
Conform detaliilor prezentate de Petre Florin Manole, sumele acordate vor fi diferențiate în funcție de pensie:
1.000 de lei – pentru cei cu pensia sub 1.500 de lei, aproximativ 1,24 milioane de persoane;
800 de lei – pentru pensii între 1.501 și 2.000 de lei, circa 620.000 de pensionari;
600 de lei – pentru pensii între 2.001 și 3.000 de lei, aproximativ un milion de persoane.
Banii vor fi distribuiți prin Poșta Română sau direct pe card, în două tranșe pe an: aprilie și decembrie, astfel încât plata din luna aprilie să ajungă înainte de Paște.
Alte măsuri incluse în Pachetul de Solidaritate
Pe lângă sprijinul pentru pensionari, pachetul social include și măsuri pentru alte categorii vulnerabile:
Mame în concediu maternal – scutire de la plata CASS;
Veterani – scutire de la plata CASS;
Copii cu dizabilități – majorarea indemnizației de handicap;
Familii vulnerabile – creșterea sprijinului pentru copiii de grădiniță și pentru familiile cu doi sau mai mulți copii beneficiare de VMI.
„Pensionarii cu pensii mici au simțit mai mult decât oricine impactul creșterii TVA și al inflației de anul trecut. Prin Pachetul de Solidaritate propunem un lucru foarte simplu: să avem grijă să nu-i lăsăm în urmă pe cei care au cea mai mare nevoie. Pentru ei propunem un sprijin din partea statului în lunile aprilie și decembrie", a scris ministrul Florin Manole pe pagina sa de Facebook.
Astfel, pachetul PSD nu doar că oferă un impuls financiar pensionarilor, ci vine și cu un set amplu de măsuri sociale menite să sprijine categoriile cele mai vulnerabile, de la mame și veterani, la copii cu dizabilități și familii cu venituri mici.
Sorin Grindeanu, după ședința coaliției: „Rămâne totuși un semn de întrebare” - VIDEO