Bancurile considerate "de prost gust" la mijlocul anilor 1940, după instaurarea regimului comunist, au trimis o mulțime de oameni în închisoare. Rechizitoriile păstrate la Arhivele Naționale arată cum erau oprimați cei care se opuneau noului sistem, chiar și verbal.
Arhivele Naționale din județul Hunedoara păstrează o serie de dosare penale în care au fost anchetați primii opozanți ai regimului comunist după 1945.
Potrivit documentelor, au fost nenumărate cazurile în care oamenii au ajuns în închisoare pentru motivul simplu că au spus bancuri despre comuniști și despre liderul URSS, Iosif Stalin, sau după ce au afirmat că noul regim este dăunător viitorului țării.
Sabin Nistor (41 de ani) un plugar din satul Brotuna, (comuna Vața de Jos), a ajuns în închisoare în martie 1948, după ce fusese denunțat de un localnic pentru că a spus o anecdotă despre Petru Groza și Iosif Stalin, scrie adevarul.ro.
„Recunosc că în vara sau în toamna anului 1947 am spus la mine în casă, la soția mea, fiind prezenți și alți locuitori, între care Cristian Partenie o poveste auzită și de mine acum vreo doi ani în tren de la un țăran necunoscut și anume că o femeie a născut trei copii, doi băieți și o fată, și le-a pus numele Stalin, Petru și Țara. Într-o zi s-a dus cineva la femeia aceasta și a întrebat-o ce îi fac copiii, iar ea a răspuns: Petru doarme, Stalin suge și țara plânge”, a mărturisit săteanul din Brotuna. Procurorii l-au trimis în închisoare, pentru ofensă adusă națiunii. Plugarul Cristian Partenie, cumnat al lui Sabin Nistor, a fost denunțătorul lui.