Ghinion teribil pentru un șofer beat la volan, care se chinuia să meargă regulamentar. A fost lovit din spate de mașina unui șofer treaz, dar neatent.
Polițiștii Serviciului Rutier Bacău au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Traian. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 38 de ani, din comuna Săucești, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Traian- Bacău, nu a păstrat o distanță de siguranță față de auto din fața sa, condus de un bărbat de 71 de ani, din comuna Traian, scrie desteptarea.ro.
Articolul continua dupa recomandari
El este polițistul pedofil din lift. A fost recunoscut de colegi și ridicat direct de la Brigada Rutieră. Colegii săi sunt în stare de șoc
Cei doi participanți la evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 38 de ani și valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel de 71 de ani și li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.Ghinion teribil pentru un șofer beat la volan, care se chinuia să meargă regulamentar. A fost lovit din spate de mașina unui șofer treaz, dar neatent.
Polițiștii Serviciului Rutier Bacău au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Traian. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 38 de ani, din comuna Săucești, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Traian- Bacău, nu a păstrat o distanță de siguranță față de auto din fața sa, condus de un bărbat de 71 de ani, din comuna Traian.