Coronavirus - România: 63762 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

BAC 2016. Câți elevi s-au înscris și care este calendarul examenelor

Sunday, 12 June 2016, 13:44 Sursă: REALITATEA.NET

BAC 2016. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, în vederea susținerii examenului național de Bacalaureat din această sesiune s-au înscris 137.344 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 114.993 de candidați (71,23%) provin din promoția curentă, iar 22.351 de candidați (28,77%) din seriile anterioare.

Prima sesiune a examenului național de BAC 2016 debutează luni cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), arată sursa citată.

"Testarea se va desfășura pe durata a trei zile, în perioada 13-15 iunie, iar în intervalul 15-17 iunie va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Săptămâna viitoare, între 21 și 24 iunie, se va desfășura evaluarea competențelor digitale (proba D). Probele orale se încheie cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C), programată între 27 iunie și 1 iulie", mai precizează MENCȘ.

Subiectele pentru probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare și cuprind texte literare și nonliterare, funcționale și nonfuncționale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obținut de fiecare candidat la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competență corespunzător grilei aprobate la nivel național: experimentat, avansat și mediu. Candidatul care la una din probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse se consideră că nu a susținut proba, menționează MENCȘ.

Probele scrise ale examenului național de BAC 2016 vor începe luni, 4 iulie, cu examenul la Limba și literatura română (proba E)a).


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL