Actual· 4 min citire

Azi sărbătorim Ziua internațională a pisicii. Cum au ajuns felinele să aibă o zi specială a lor

Azi sărbătorim Ziua internaţională a pisicii

Azi sărbătorim Ziua internaţională a pisicii

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 aug. 2024, 09:14

Ziua internațională a pisicii, celebrată anual la 8 august, este o zi menită să reunească iubitorii de pisici de pe tot globul și să sărbătorească pisicile, o zi în care să-și împărtășească pasiunea pentru această specie fascinantă.

Ziua internațională a pisicii este marcată anual începând cu 2002, la inițiativa Fondului Internațional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare - IFAW), iar din 2020 organizația International Cat Care (iCatCare) a lansat propunerea stabilirii unei teme pentru această zi.

Prin tema din 2024 a acestei zile - ''Celebrating Cats'' (#CelebrateCats) - International Cat Care îi invită pe toți iubitorii de pisici din întreaga lume să i se alăture pentru a sărbători prietenele feline, îi îndeamnă pe toți cei care apreciază pisicile, inclusiv proprietarii de pisici și profesioniștii veterinari, să creeze un moment pentru a celebra această specie și legăturile unice pe care le avem cu ea, scrie Agerpres. În lume există aproximativ 600 de milioane de pisici, cu sau fără stăpân, potrivit aceleiași surse.

Anul acesta putem celebra Ziua internațională a pisicii, spre exemplu, distribuind fotografii sau videoclipuri despre cum sărbătorim pisicile, folosind #InternationalCatDay #CelebrateCats în social media, ne putem conecta cu alți iubitori de pisici prin intermediul rețelelor sociale utilizând #InternationalCatDay #CelebrateCats. De asemenea, putem sărbători pisica petrecând ceva mai mult timp cu ea în această zi, oferindu-i o gustare preferată și o jucărie nouă, putem să facem o donație sau să organizăm o strângere de fonduri pentru o organizație caritabilă pentru pisici.

Viziunea organizației International Cat Care este o lume prietenoasă cu pisicile, în care fiecare pisică, cu sau fără stăpân, să fie tratată cu respect, compasiune și înțelegere. Misiunea International Cat Care este aceea de a permite cât mai multor oameni să acționeze în vederea îmbunătățirii bunăstării pisicilor. International Cat Care este o organizație caritabilă pentru bunăstarea animalelor, preocupată de îmbunătățirea vieții tuturor pisicilor, de pretutindeni. Aceasta a luat ființă din inițiativa unui grup de iubitori de pisici foarte pasionați, condus de Joan Judd, care a decis să facă ceva cu privire la lipsa de informații, resimțită dramatic, despre sănătatea și bunăstarea pisicilor.

Fondul Internațional pentru Bunăstarea Animalelor este o organizație globală non-profit pentru protecția animalelor, iar viziunea acesteia este o lume în care animalele sunt respectate și protejate. Înființată în 1969, IFAW are în prezent birouri în 15 țări și derulează proiecte în peste 40 de țări, potrivit https://www.ifaw.org. Din 1969, IFAW a oferit asistență practică și protecție animalelor aflate în nevoie.

În anii 1920 nu se cunoștea aproape nimic concret despre bolile pisicilor. Dacă simptomele erau mai grave totul era atribuit unei indispoziții sau otrăvirii. Medicamentele pentru câini erau administrate pisicilor iar rezultatele erau dezastruoase. Medicina felină era neglijată și se efectuau puține cercetări. La acea vreme, pisicile mureau din cauza bolilor infecțioase, erau tratate asemenea unor câini de talie mică de către veterinari, iar calitatea crescătoriilor și a serviciilor de salvare era foarte proastă. În ultimii 60 de ani, organizația International Cat Care a contestat aceste abordări față de pisici și a militat pentru o îngrijire mai bună a acestora.

Scene terifiante! O fată de 16 ani a urcat pe un vagon de tren și s-a electrocutat

La mijlocul anilor 1950, iubitori de pisici și crescătoarea de pisici Joan Judd au decis că trebuie făcut ceva în scopul îmbunătățirii îngrijirii pisicilor. Joan Judd considera că trebuie puse bazele unei organizații care să se ocupe de îngrijirea felinelor și care, totodată, să constituie o platformă pentru schimbul de date și studii medicale veterinare. Astfel, în 1958, Joan Judd a fondat un birou de consiliere în problemele felinelor (Feline Advisory Bureau - FAB), iar mai târziu, în 2013, acesta a fost redenumit International Cat Care.

În prezent, această organizație caritabilă este formată dintr-un personal specializat de 22 de membri, care se ocupă de dezvoltarea și diseminarea cunoștințelor despre pisici către veterinari, crescători, proprietari și orice altă persoană interesată. Milioane de proprietari de pisici accesează informații online de pe portalul icatcare.org, iar veterinari și asistenți din întreaga lume folosesc instruirea și resursele organizației pentru a îmbunătăți metodele de îngrijire a pisicilor.

Societatea Internațională de Medicină Felină (ISFM) este divizia veterinară a International Cat Care (iCatCare) și colaborează cu medici veterinari din întreaga lume pentru a îmbunătăți sănătatea și bunăstarea pisicilor. Societatea Internațională de Medicină Felină coordonează congrese veterinare de peste 20 de ani.

În prezent, în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute (''Siameză'', ''Abysiniană'', ''Albastru de Rusia'', ''Bengaleză'', ''British Shorthair'', ''British Longhair'', ''Maine Coon'', ''Norvegiană de Pădure'', ''Persană'', ''Ragdoll'', ''Singapura'', ''Sphynx'', ''Chartreux'' etc.). Pisicile se atașează destul de repede de stăpân, iar numeroase studii au arătat că deținerea unei pisici ca animal de companie a condus la îmbunătățirea stării psihice și la combaterea stresului.

Începe a doua sesiune a Bacalaureatului: Calendarul probelor și reguli importante

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News