Avocatul Poporului i-a transmis, joi, ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, recomandarea să analizeze cu celeritate reglementarea situației persoanelor asimptomatice depistate pozitiv cu COVID-19, ținând cont de recomandările forurilor internaționale și să întreprindă măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale referitoare la consimțământul pacienților, cu ocazia internării persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 în unități spitalicești.
"Inițial, internările obligatorii s-au dispus pe baza Ordinului ministrului sănătății 414 din 11 martie 2020. Ulterior, acesta a fost înlocuit de Ordinul ministrului sănătății nr. 622 din 14 aprilie 2020, potrivit căruia "se instituie măsura de carantină la domiciliu numai în situația în care spațiul permite carantina individuală sau în condiții de separare completă de restul locatarilor din același domiciliu, pe bază de declarație pe propria răspundere", inclusiv pentru "persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus (COVID-19)"(s.n.). După numai o zi, acesta a fost modificat prin Ordinul nr. 629 din 16 aprilie 2020, care a exclus categoria persoanelor asimptomatice confirmate cu coronavirus dintre cele pentru care se instituie carantina la domiciliu, practic revenindu-se la internarea obligatorie a persoanelor care nu prezintă simptome, împotriva voinței lor și au posibilitatea autoizolării la domiciliu", menționează Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 și ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, considerând ca legea este insuficient de clară și lipsită de previzibilitate și lasă întreaga materie a măsurilor restrictive de libertate instituite cu scopul de a preveni și combate răspândirea bolilor contagioase să fie reglementată prin acte normative secundare, precizează sursa citată.
Astfel, se dă posibilitatea unui organ administrativ să dispună măsuri privind restrângerea exercițiului libertății individuale și o atare restrângere este apanajul exclusiv al Parlamentului, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 157/2020, mai arată Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului a întreprins mai multe demersuri scrise la Ministerul Sănătății, solicitând examinarea situației create și renunțarea la obligativitatea internării și menținerii în spital a persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 asimptomatice, menționează comunicatului, adăugându-se că Ordinul ministrului Sănătății nr. 860 din 21 mai 2020 prevede că "persoanele infectate cu acest virus care rămân asimptomatice pe toată durata evoluției infecției nu primesc tratament, întrucât nu s-a demonstrat că ar reduce durata de excreție a virusului".
Avocatul Poporului susține că România este singurul stat din Uniunea Europeană care a internat obligatoriu și pe perioada stării de urgență și pe perioada stării de alertă toate persoanele infectate, chiar dacă nu au prezentat simptome.
"La nivel internațional, din informațiile comunicate pe site-ul oficial al Organizației Mondiale a Sănătății, rezultă că statele membre ale Uniunii Europene, cât și Marea Britanie și Elveția nu au luat măsura internării obligatorii a persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 care sunt asimptomatice", a mai arătat Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului menționează și că, potrivit legislației interne și internaționale referitoare la drepturile pacienților, "o intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză". În România, persoana depistată pozitiv poate invoca Legea nr. 46/2003, potrivit căreia "pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală, asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa", dar și Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
"Pentru realizarea scopului constituțional și legal al Avocatului Poporului, și anume apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice, Avocatul Poporului emite prezenta recomandare: ministrul Sănătății va întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea respectării prevederilor legale în vigoare referitoare la consimțământul pacienților, cu ocazia internării persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19 în unități spitalicești; ministrul Sănătății va analiza cu maximă celeritate necesitatea reglementării situației persoanelor asimptomatice depistate pozitiv cu COVID-19, ținând cont de recomandările forurilor internaționale; ministrul Sănătății va informa instituția Avocatul Poporului cu privire la însușirea Recomandării și la măsurile dispuse", mai informează Avocatul Poporului.