Avocatul Poporului a avut o întâlnire cu lideri ai Bisericii Ortodoxe Române. Reprezentanții instituției au prezentat celor ai BOR câteva propuneri care ar putea fi avute în vedere de Sfântul Sinod, cea mai înaltă autoritate a Bisericii. O măsură vizează includerea în programa facultăților de Teologie Ortodoxă a unor cursuri/pregătiri suplimentare privind Tainei Botezului, precum și organizarea unor astfel de cursuri pentru preoții activi. Această consultare vine după ce un bebeluș a murit la Suceava, la scurt timp după ce a fost botezat.
În plus, Avocatul Poporului propune Bisericii Ortodoxe Române discuții amănunțite între preoți și familii, referitoare la starea de sănătate fizică a copilului ce urmează a fi botezat, inclusiv consultarea medicilor curanți ai copiilor ori de câte ori starea de sănătate a copilului o impune și stabilirea modalității de efectuare a ritualului Botezului, adaptată fiecărui caz în caz în parte.
„Decesul unui copil, indiferent de condițiile în care acesta survine, este motivul pentru care ne-am implicat și în cazul tragediei care a avut loc la Suceava. În acest context, săptămâna trecută, a avut loc o întâlnire cu reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost lămurite mai multe aspecte referitoare la înfăptuirea Tainei Botezului”, a transmisAvocatul Poporului, miercuri, într-un comunicat de presă.
"Deplin conștienți de faptul că pentru marea majoritate a cetățenilor români identitatea creștin-ortodoxă este fundamentul identității naționale, respectând canoanele bisericești și fidelitatea față de tradiție și, fără niciun fel de ingerințe din partea noastră în autonomia Bisericii Ortodoxe Române, am supus atenției Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române câteva aspecte care ar putea fi avute în vedere de Sfântul Sinod: analizarea oportunității includerii în programa universitară a Facultăților de Teologie Ortodoxă a unor cursuri/pregătiri suplimentare privind practicile liturgice aplicate Tainei Botezului, precum și organizarea unor astfel de cursuri pentru preoții activi; discuții amănunțite între preoți și familie referitoare la starea de sănătate fizică a copilului, inclusiv consultarea medicilor curanți ai copiilor ori de câte ori starea de sănătate a copilului o impune și stabilirea modalității de efectuare a ritualului Botezului, adaptată fiecărui caz", se mai arată comunicatul Avocatului Poporului.