Actual· 2 min citire

Avionul prăbușit era vechi de 40 de ani. Directorul Romatsa, detalii despre discuția cu Adrian Iovan

Avionul prăbușit era vechi de 40 de ani. Directorul Romatsa, detalii despre discuția cu Adrian Iovan

Avionul prăbușit era vechi de 40 de ani. Directorul Romatsa, detalii despre discuția cu Adrian Iovan

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 ian. 2014, 12:36

Un document audio care va fi, cu siguranță, unul dintre elementele importante din dosarul tragediei din Munții Apuseni. Directorul Romatsa, Aleodor Frâncu, a declarat, în această dimineață, la Realitatea TV, că pilotul a luat ultima dată legătura cu Romatsa după ce a trecut de Sibiu, iar de atunci nu s-a mai știut nimic de el. Între timp, s-a descoperit că echipa zbura cu un avion vechi de aproape 40 de ani, în timp ce unul nou era la revizie, cu o piesă lipsă.

"Într-adevar în discuțiile pe care le-a purtat înainte de Sibiu a cerut o coborâre de la 11.500 de picioare la 11 mii de picioare, pentru ca erau condiții de givraj, dorea să ajungă la o înălțime cu temperatură mai ridicată. Pe de altă parte era în condiții de zbor vizual, își căuta să aibă vizibilitate repere la sol. Condițiile meteo cred că au fost neașteptate. Condițiile pe care le-a avut înainte să decoleze l-au determinat să decoleze, el nu a avut o teamă când a decolat. Experiența i-a dat încredere. S-a întâmplat ceva, un fenomen în acea zona. Nu pot să mă pronunț acum, o să vedem ce o să ne spuna copilotul", a spus ALEODOR FRÂNCU, director ROMATSA.

SMURD are un avion nou, un Piper Cheyenne de generatia a III-a, ce a costat 1 milion de euro si a fost cumparat din Austria, cu banii stransi de la romanii care au directionat 2% din impozitul pe venit si din sponsorizari. Aparatul a fost dat in folosință din iulie 2013, dar nu a putut fi folosit de această dată, a anunțat Raed Arafat, secretar de stat în Minida+msterul Sănătății.

"Avionul nou a fost folosit in mai multe operatiuni de transplant pana acum. In acest moment, este in revizie la Aerostar Bacau pentru ca ii lipseste o piesa", a declarat Arafat.

Raed Arafat anunța din vara trecută că avionul e disponibil pentru prelevarea de organe, însă în rândul medicilor există voci care sustin ca avionul a fost folosit exclusiv de SMURD si nu a fost disponibil pentru acest tip de misiuni.


Pentru transportul organelor sunt folosite alte doua aeronave: un Seneca vechi de peste 20 de ani si Britten Norman Islander, avionul implicat in accidentul de ieri, vechi de aproape 40 de ani.

AUDIO. Ultima convorbire între ADRIAN IOVAN și turnul de control de la Sibiu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News