Tudor Chirilă, cunoscut ca participant la mitingurile împotriva legilor justiției, a comentat decizia CSM care a propus inițial, marți, ca abuzul în serviciu, delapidarea și alte infracțiuni de serviciu, pentru cei care nu sunt funcționari publici, să nu se pedepsească dacă valoarea prejudiciului este sub 50.000 euro.
"Si uite asa ne-am intors de unde am plecat. Ca sa fie clar ca n-au abandonat niciodata OUG13. E doar mult mai rau acum.", a scris Tudor Chirilă.
Comunicatul CSM:
”Consiliul Superior al Magistraturii s-a implicat în mod activ, potrivit competențelor sale, în procesul legislativ de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, urmărind să se asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, dar și realizarea unei justiții eficiente, bazată pe proceduri predictibile.
În acest context, Consiliul a susținut propunerile de modificare rezultate din consultarea sistemului judiciar, respingând acele amendamente care erau de natură să afecteze buna funcționare a justiției ca serviciu în slujba cetățenilor.
Fără a contesta dreptul constituțional al parlamentarilor de a propune amendamente, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate accepta însă, excesele de limbaj din expunerea de motive în susținerea unor astfel de amendamente, în cadrul acestei proceduri parlamentare.
Reiterând rolul constituțional al Consiliului, de garant al independenței justiției, în spiritul unei colaborări interinstituționale loiale, facem apel la abordarea cu responsabilitate a discursului public de către toți partenerii de dialog”.