Un asteroid care are o lățime estimată de aproximativ 30 de metri se va apropia de Pământ săptămâna viitoare. Obiectul va zbura la o distanță de aproximativ 44.000 de kilometri de suprafața planetei, conform NASA.
Roca spațială, denumită 2012 TC4, are între 10 și 30 de metri lățime și va zbura la o optime din distanța Pământului față de Lună, pe 12 octombrie. Roca a trecut pentru prima dată pe lângă Pâmânt în octombrie 2012, potrivit Mail Online. După analize desfășurate pe parcursul ultimei luni, cercetătorii ne asigură că obiectul va trece la o distanță sigură față de planetă.
În timpul apropierii obiectului, NASA va putea testa rețeaua de observatoare din cadrul sistemului de apărare al Pământului, în cazul în care un asteroid s-ar afla pe o traiectorie de coliziune cu Terra. ''Suntem norocoși că de această dată vom putea colecta informații privind obiectul. Acum vom putea testa în premieră rețeaua de urmărire a asteroizilor,'' a declarat Michael Kelley, cercetător din cadrul campaniei de observare TC4 a NASA.
Cercetătorii din cadrul ESA au reușit să detecteze roca spațială prin intermediul telescopului din cadrul European Southern Observatory din Chile. Ultimele observații realizate pe 27 și 31 iulie, cât și pe 5 august, au dezvăluit că asteroidul 2012 TC4 va trece pe lângă Pâmânt la o distanță de o optime față de cea dintre planetă și Lună.
Conform estimărilor, va trece pe lângă Terra la 44.000 de kilometri distanță, extrem de aproape de sateliții geostaționari, susțin specialiști. ''Este extrem de aproape,'' a declarat Rolf Densing, lider din cadrul European Space Operations Centre din Darmstadt, Germania, conform descopera.ro.