Un ghid de conversație ucrainean-român, tipărit în 13.000 de exemplare, va fi distribuit gratuit în centrele de refugiați și în alte locuri pentru a facilita comunicarea, respectiv integrarea refugiaților ucraineni în România.
"Pentru prima dată un astfel de ghid este tipărit în România după 1989. Mai există unul singur, tipărit la Chișinău în urmă cu câțiva ani. Ocazia nu este una foarte fericită, ci este cauzată de război, că prea mulți oameni au fost nevoiți să își părăsească locuințele și au ales să trăiască în pace în România până războiul se va sfârși și se pot întoarce acasă. Vreau să mulțumesc Monitorului Oficial care a răspuns solicitării noastre rapid și a tipărit acest ghid ucrainean - român. Este destinat, în primul rând, celor care locuiesc temporar pe teritoriul României și - sunt câteva zeci de mii de oameni care au ales să locuiască temporar - pentru a le facilita integrarea și relația mai bună cu cetățenii români", a anunțat senatorul PSD Robert Cazanciuc, într-o conferință de presă organizată la Parlament, alături de ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, relatează Agerpres
El a menționat că ghidul a fost deja tipărit în 13.000 de exemplare, dar există o solicitare din partea unei companii private de a mări tirajul cu încă 10.000 de exemplare.
"Monitorul Oficial a găsit un centru de limbi slave la Praga, care, în această perioadă, a făcut și alte ghiduri pentru Polonia și Slovacia legate de refugiații din Ucraina. Într-un termen de o lună a fost gata acest ghid. El are trei părți: prima parte este un ghid de conversație și celelalte două părți un mic dicționar româno-ucrainean și ucrainean-român. Sper să fie extrem de util și să fie apreciat", a afirmat oficialul PSD.
Potrivit lui Cazanciuc, ghidul va fi distribuit gratuit în centrele de refugiați din Brăila, Galați, Sighetu Marmației, în București la Gara de Nord, în județele de la frontiera de est a României.