Autoritățile locale din Harghita și Covasna sunt disperate de urșii care ucid zeci de animale și atacă oameni și cer ajutorul Guvernului

Autoritățile locale cer sprijin la Guvern în problema urșilor
Autoritățile locale din județele Covasna și Harghita cer ajutorul celor centrale și guvernamentale în privința rezolvării unei probleme care a devenit, spun acestea, acută pentru locuitorii din zonă - cea a urșilor care coboară zilnic după mâncare și care ucid zeci de animale și atacă oameni.
Edilii și zeci de localnici, unii dintre aceștia victime ale urșilor, spun că această problemă s-a acutizat în ultimii cinci ani, de când Guvernul Cioloș a dat o lege care interzice sub orice formă vânătoarea urșilor, chiar și a celor bătrâni sau a celor agresivi, neexistând în schimb un cadru legal clar referitor la situația de autoapărare. Aceștia mai susțin chiar că "ursul nu mai este urs", că genele multor exemplare s-au modificat, ajungând să prefere chiar alimente care conțin E-uri.
Prefectul județului Covasna, Raduly Istvan, a declarat vineri, într-o întâlnire cu presa centrală, că o ordonanță pe această temă ar fi utilă, dar depinde foarte mult de conținutul acesteia, context în care specialiștii de la nivel național trebuie să găsească acel echilibru între animale sălbatice și oameni, astfel încât oamenii să poată trăi în siguranță.
"În localitatea Ghelința un urs care a intrat în habitatul uman alergând prin străzile localității a ajuns cumva într-o stradă care se înfunda, unde era un copil în fața casei și se juca. Ursul l-a mușcat și l-a împins pe copil spre gard. Putea să-l omoare. (...) Aș vrea să subliniez că nu suntem împotriva animalelor carnivore mari, dar nu putem să acceptăm ca în intravilanul localităților, în timpul zilei, să umble ursul, pentru că viața oamenilor este pusă în primejdie. În primele șase luni ale acestui an am avut mai multe apeluri la 112 - 242 - față de anul trecut când, pe parcursul a 12 luni, au fost numai 71 de apeluri. Dacă ursul a intrat într-o gospodărie, oricum nu se poate face mimic. Vine Jandarmeria și încearcă să-l alunge. Consider că ar fi necesar și util să găsim o soluție juridică în care putem îndepărta urșii din localitățile județului Covasna", a precizat prefectul de Covasna.
Potrivit datelor Agenției de mediu județene, numărul de urși se cifrează undeva la 1.800-1.900 de exemplare, a arătat prefectul, iar specialiștii susțin că în arealul județului Covasna - fond forestier - numărul suportabil de animale ar fi de 700 - 800.
Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor, susține că "din București se văd altfel lucrurile", iar cei care iau apărarea urșilor să vină să vadă la fața locului ce se întâmplă, "nu doar în desene animate".
"Susținem demersurile domnului ministru (al Mediului, Apelor și Pădurilor, n.r.) Tanczos Barna, care este chiar din regiune și este singurul ministru care înțelege perfect ce se întâmplă în arcul carpatin. De altfel, în ultimii ani am trimis cred că bilunar o plângere sau informare despre problema crescătoare a urșilor în viața noastră cotidiană. Nu există comună, nici oraș în județ în care să nu fi existat un caz de apariție. La Sfântul Gheorghe, un alergător între două localități a fost atacat, nimicit de un urs, este și acum în spital. (...) Ordonanța cu siguranță ne ajută. Nu este o rezolvare definitivă și totală, dar este un pas foarte important, pentru că introduce în primul rând decizia la nivel local, județean, a rezolvării problemei și în plus introduce intervenție imediată, pentru că acum, cu birocrația din România, s-a prelungit săptămâni întregi", a explicat Tamas Sandor.
Potrivit acestuia, este necesară o intervenție imediată.
"Am simțit pe pielea noastră cum din București se văd altfel lucrurile. (...) Eu cred că n-ar mai trebui să vorbească cei care n-au văzut ursul în viața lor, au văzut numai în desene animate, că nu mai intervină în această speță, pentru că aici este vorba despre viața oamenilor, despre avuția oamenilor. Eu nu sunt împotriva urșilor, am fost tehnician silvic, sunt în inima mea și eu verde, dar un verde mai deschis, nu unul întunecat. Asta înseamnă că vrem să restabilim echilibrul verde între om și urs, pentru că în ultimii 5-6 ani a fost răsturnat acest echilibru. În Covasna, în 5 ani, am ajuns la peste 1.900 de exemplare, asta însemnând o creștere de 50%, o creștere exponențială. (...) Cred că motivul principal pentru care ei vin în localități este înmulțirea. Urșii mai puternici care sunt în munți alungă urșii mai puțin puternici, care trebuie să mănânce undeva. Însă, dacă un urs a gustat o hrană ușoară, n-o să se mai întoarcă în pădure după zmeură și furnici", a explicat președintele CJ Covasna.
Primarul comunei Bogod, Fodor Istvan, spune că oamenii nu mai au curajul să iasă din casă, fiind câteva cazuri unde ursul a intrat in restaurante, în baruri, în hoteluri, a intrat în pensiuni, a scos din frigider tot ce era acolo, a mâncat și carnea înghețată, și sticksuri, pufuleți, chipsuri.
"În fiecare zi și în fiecare seară avem probleme cu urșii. În fiecare zi avem apeluri la 112, Ro-Alert. (...) Am depus acte peste tot, dar legislația este cum este. Așteptăm ordonanța (...), dar și aici să fie o comisie care să aprecieze ce să facem. Trebuie să fie cumva rezolvată problema aceasta, pentru că nu mai există un echilibru al faunei cum a fost până acum. Eu de 31 de ani sunt primar al comunei Bogod și niciodată nu am văzut așa ceva. De vreo cinci ani sunt aceste probleme cu urșii. (...) Problema este foarte mare, atacă oamenii, zilnic și săptămânal. Problema se mai pune și astfel - în pădure nu mai sunt și alte animale? Numai urși? Unde este mistrețul, unde este căpriorul? Deja mistreții nu mai sunt, că pesta africană i-a ucis pe toți, iar urșii anul trecut au mâncat toate hoiturile din pădure, anul ăsta nu mai au ce să mănânce, o să mănânce pui de căprior, vițeii de cerb. Peste 4-5 ani în România și în zona noastră, unde avem probleme cu urșii, o să dispară cerbul carpatin cu care ne mândrim cum ne mândrim și cu urșii", a susținut edilul.
El a exemplificat că o mare problemă este la Olteni, sat care aparține comunei Bodog, la o școală specială unde se află 28 de copii cu nevoi speciale, în curtea căreia urșii vin în ultima perioadă în fiecare seară, se suie în copaci sau stau la ușile bucătăriei.
"Eu rog pe guvernanții noștri și pe domnul prim-ministru să ia imediat o hotărâre. (...) Relocarea nu este o metodă. Noi susținem demersurile făcute de domnul ministru Tánczos Barna, dar și restul deputaților și domnul premier trebuie să stea lângă ei și să vadă adevărul", a adăugat primarul Bodog, potrivit AGERPRES.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























