Autoritățile au fost împiedicate de patronii unui azil din Vâlcea să-i evacueze pe bătrâni, marți seara. Autoritățile din Vâlcea, printre care și prefectul Mihai Oprea, au fost ținute câteva ore în fața unui azil privat de bătrâni din Râmnicu Vâlcea. Comisarii de la Protecția Consumatorului au închis temporar azilul, iar patronii acestuia au refuzat să deschidă poarta și să permită autorităților să evacueze persoanele în vârstă cazate acolo.
Autoritățile au fost împiedicate de patronii unui azil din Vâlcea să-i evacueze pe bătrâni, marți seara.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Vâlcea, patronul azilului a interzis accesul autorităților sub pretextul că bătrânii, în număr de 39, refuză să părăsească instituția. Drept urmare, forțele de ordine s-au retras fără a evacua nicio persoană din interior, iar cazul va fi preluat de către Parchet pentru investigații suplimentare.
Această situație tensionată a apărut în contextul în care autoritățile intervin, la nivel național, pentru a verifica condițiile din căminele de bătrâni și pentru a asigura respectarea drepturilor și siguranța persoanelor în vârstă. Cu toate acestea, patronii azilului din Vâlcea au refuzat să coopereze și să permită autorităților să își îndeplinească misiunea.
Toate azilele, verificate
Premierul Marcel Ciolacu a dispus, marți, trimiterea Corpului de Control al prim-ministrului pentru a verifica activitatea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
Marcel Ciolacu a decis eliberarea din funcție a președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor, Persoanelor cu Dizabilități, Mihai Tomescu, și a vicepreședintelui Adela Crăciun, după neregulile găsite la mai multe azile de bătrâni din județul Ilfov.
Fără funcție au rămas și șeful DSP Ilfov, Gabriel Negulescu și șefa Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), Cristina Elena Anton. Directoarea DGASPC Sector 3, Mihaela Ungureanu, a fost suspendată din funcție.
Marcel Ciolacu a cerut ca toate azilele să fie verificate
Premierul Marcel Ciolacu a avut duminică o întâlnire de lucru cu mai mulți miniștri și șefi de instituții, în urma anchetei privind cazul bătrânilor bătuți, înfometați și umiliți în căminele din Ilfov. La final, a anunțat ce măsuri se vor lua. Presa nu a avut acces și nu a putut pune întrebări.
La discuții au fost chemați, potrivit programului oficial, Marius Budăi, ministrul Muncii, Alina Gorghiu, ministrul Justiției, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, și reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Inspecției Sanitare de Stat.
Marcel Ciolacu, despre ororile din azilele de bătrâni: „Nu am putut parcurge stenogramele” - Premierul cere demiteri!
„Nu am nicio milă pentru ticăloșii care au creat aceste azile ale groazei, iar faptul că așa ceva a fost posibil ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, un sistem corupt și inert. Am văzut infractori sunt peste tot în lume, de asemenea ticăloși, oameni dezumanizați total. Cred că nimeni nu era pregătit pentru așa ceva. La fel să vedem funcționari publici complici care s-au vândut acestor ticăloși. Avem trei priorități – toate centrele de copii, bătrâni trebuie verificate și reanalizate toate autorizațiile. Termenul va fi o săptămână sub coordonarea prefecților. Solicit autorităților toleranță zero față de persoanele care au jefuit aceste persoane. În afara de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat și bunurile și casele”, a afirmat Marcel Ciolacu.