Cine s-ar fi gândit că, din momentul în care vor adopta cei trei copii ai vecinei, nimic nu va mai fi la fel?!
Când Audrey, mama a trei copii minunați, a fost nevoită să se interneze în spital pentru a-și face o serie de analize, a rugat-o pe vecina ei, Tisha, și ea mamă a cinci copii, să-i primească la ea pe cei mici. Nu avea soț, așa că nu avea în grija cui să-și lase copiii peste noapte. După ce s-a consultat cu soțul ei, Tisha a acceptat.
Rezultatele analizelor, însă, au picat ca un trăsnet! Audrey avea cancer la stomac. Era într-un stadiu destul de avansat iar zilele îi erau numărate...
Deși nu exista nicio relație de prietenie între cele două, Audrey și-a luat inima în dinți și a întrebat-o pe Tisha dacă, după ce va muri, va fi de acord să-i înfieze copiii. Spre surprinderea ei, și de această dată a fost de acord. După câteva zile, Audrey a murit...
Cu doi adulți și opt copii, casa le-a devenit, peste noapte, neîncăpătoare. Cei doi soți, însă, nu s-au plâns nicio clipă. Din contră! Făceau în așa fel încât copiii, și ai lor, și cei adoptați, să nu se simtă neglijați sau în plus.
Vecinii le știau povestea și erau extrem de impresionați de eforturile extraordinare pe care cei doi le făceau pentru familie.
Într-o bună zi, una dintre vecinele lor a sunat la o emisiune care organiza acțiuni caritabile pentru familiile nevoiașe și le-a povestit totul. Impresionați peste măsură, au luat o echipă de filmare, au strâns voluntari și s-au dus la Tisha acasă.
Când i-a văzut, aceasta a fost extrem de rușinată, dar i-a poftit în casă și le-a spus toată povestea... Întrebată dacă ar avea nevoie de ceva în casă, aceasta le-a spus că ar fi nevoie de un perete care să despartă două din paturile copiilor, pentru a le asigura un pic de intimitate. Casa, deși mare, nu era compartimentată corespunzător noilor nevoi.
Când gazda emisiunii i-a spus că vor să-i îndeplinească dorința, Tisha a izbucnit în lacrimi! Erau lacrimi de fericire! Și, pentru că era nevoie de casa goală, pentru renovare, cei doi soți și copiii au fost trimiși într-o scurtă excursie.
Cu ajutorul voluntarilor, însă, au renovat nu o cameră, ci casa întreagă! Dând dovadă de o ambiție ieșită din comun, aceștia au reușit să termine, în patru zile, o lucrare care, în mod normal, s-ar fi întins pe șase săptămâni!
Vestea s-a răspândit cu repeziciune, așa că, în scurt timp, vecinii au început să doneze bani pentru mobilă. Ba mai mult, fiind perioada Crăciunului, au cumpărat și zeci de cadouri pentru copii. Cum știau că nici cu banii nu stăteau prea bine, le-au oferit și un voucher pentru alimente, valabil un an!
În ziua în care s-au întors acasă, cei doi soți și copiii lor au avut parte de un șoc!
"N-aș fi crezut nici într-un milion de ani că și casa noastră ar putea să arate așa...", a spus, emoționată, Tisha.
"Astfel de lucruri nu se întâmplă pur și simplu... Parcă trăiesc într-un vis. Îmi iubesc copiii și, atâta timp cât ei sunt fericiți, și eu sunt fericită", a mai spus aceasta.
Spre seară, au primit și ultima parte a surprizei: o mașină nou-nouță, o dubiță de toată frumusețea, în care să încapă toată familia.