Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Franța că, sâmbătă, sunt anunțate proteste, iar autoritățile din Paris au decis închiderea mai multor instituții de cultură și obiective turistice, inclusiv Turnul Eiffel, ca măsură preventivă.
MAE recomandă cetățenilor români "evitarea pe cât posibil a zonelor centrale ale Parisului în intervalul pentru care s-au anunțat proteste de stradă, să manifeste atenție sporită în planificarea călătoriilor, fiind posibile blocaje ale drumurilor, ale barierelor cu plată de pe autostrăzi, ale stațiilor de carburant, ale suprafețelor comerciale, precum și ale altor elemente de infrastructură".
Românilor li se mai recomandă să urmărească evoluția mișcărilor de protest în mass-media franceză, chiar și în social media.
"Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență", se arată într-un comunicat MAE, remis Mediafax.
De asemenea, cetățenii români care au nevoie de ajutor pot suna și la telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Franceză: +33680713729.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.