Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Irlanda că Serviciul Național de Meteorologie irlandez a emis o atenționare cod portocaliu de ploi pentru comitatele Galway, Cork și Kerry.
În comitatele respective vor fi căderi intense de ploaie pe perioade scurte de timp, care pot conduce la inundații în zona de coastă.
Pentru restul insulei irlandeze este în vigoare un cod galben de precipitații și vânt puternic. Alerta este în vigoare pentru ziua de 23 noiembrie.
Mai multe informații pot fi regăsite pe site-ul Serviciului Național de Meteorologie irlandez la adresa www.met.ie.
Până în prezent, aeroportul Dublin nu a emis avertizări cu privire la posibile perturbări ale zborurilor. Cetățenii români care călătoresc în sau din Irlanda pot verifica actualizările postate pe pagina de Internet a aeroportului, la adresa: www.dublinairport.com.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Irlanda: +353864684351.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet dublin.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro.
MAE, atenționare de călătorie în Bulgaria. Restricții de circulație, coduri meteo de vânt puternic și precipitații