O moschee a minorității șiite din Kabul a fost ținta unui atentat, joi seara, a anunțat ministerul de interne afgan, anunță Agerpres.
Un purtător de cuvânt al ministerului, citat de Reuters, a precizat că poliția a fost trimisă la fața locului și că atacul pare a fi sinucigaș. Primul bilanț este de trei morți.
Incidentul a avut loc într-un moment în care toate moscheile erau pline de credincioși, pentru serviciile de Ramadan, luna sfântă din calendarul islamic.
Moscheea Al Zahra a șiiților - rit musulman minoritar în Kabul - a mai fost ținta unor atentate cu bombe. Unul dintre acestea s-a soldat în noiembrie anul trecut cu peste 30 de morți, reamintește Reuters. Atentatul respectiv a fost revendicat de Statul Islamic, la fel ca și cel împotriva unei manifestații șiite, în iulie 2016, când au fost uciși mai mult de 80 de oameni.