Aspirina este inutilă pentru un sfert dintre pacienții cu probleme cardiovasculare, unii dintre aceștia murind din cauză că nu primesc un tratament alternativ, avertizează medicii britanici, citați de dailymail.co.uk.
Persoanele predispuse infarctului cardiac și atacurilor cerebrale sunt expuse unui risc de patru ori mai mare de a suferi un atac fatal decât cele în cazul cărora aspirina este eficientă, scrie Descopera.ro.
Savanții au creat un test de urină care poate spune dacă medicamentul este sau nu eficient în cazul fiecărui pacient, iar medicii vor ca pacienții să fie testați privind rezistența la aspirină înainte de a primi tratamentul.
"Medicii trebuie să înțeleagă că aspirina, un ingredient important în majoritatea terapiilor pentru maladii cardiace, nu funcționează pentru până la 25% dintre pacienții cărora le este administrată. Mai sunt și efectele secundare, precum ulcerul, care trebuie luate în considerare", a spus doctorul Paul Ames, consultant în cadrul St. George's Hospital din Londra.
Expertul a spus că pacienții cu rezistență la aspirină au un risc de două ori mai mare de a suferi un infarct și de patru ori mai mare de a muri din cauze cardiovasculare.