Actual· 2 min citire

Asasinii lui Khashoggi vor da socoteală în fața SUA

Asasinii lui Khashoggi vor da socoteală în fața SUA

Asasinii lui Khashoggi vor da socoteală în fața SUA

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 nov. 2018, 11:13

Asasinii jurnalistului saudit disident Jamal Khashoggi vor da socoteală în fața SUA, a declarat sâmbătă vicepreședintele american Mike Pence, relatează dpa și AFP.

Afirmația sa are loc în contextul în care media americane au relatat că CIA a ajuns la concluzia că prințul încoronat saudit Mohammed bin Salman a ordonat asasinarea lui Khashoggi la Istanbul.

"SUA sunt decise să-i facă să dea socoteală pe toți cei responsabili pentru acea crimă", a declarat Pence la Port Moresby, unde participă la summitul economic Asia-Pacific (APEC).

Mike Pence a numit asasinarea lui Khashoggi "o atrocitate". "A fost, de asemenea, un afront la o presă liberă și independentă", a adăugat el.

Khashoggi, editorialist la Washington Post și un critic dur al prințului încoronat, a fost ucis pe 2 octombrie după ce a intrat în consulatul saudit din Istanbul pentru documente de care avea nevoie pentru a se căsători cu logodnica lui turcă.

Prințul încoronat Mohammed bin Salman a negat orice implicare în asasinat.

Analiza CIA, despre care au scris vineri două ziare americane, în care oficiali americani susțin că au stabilit cu un grad mare de certitudine rolul prințului încoronat în asasinat, este cea mai clară de până acum care îl leagă pe Bin Salman de cazul Khashoggi. 

"Vom urmări faptele", a spus Pence, dar nu a divulgat nicio informație clasificată.

În același timp, Pence a mai spus că SUA vor să găsească o cale de a păstra "un parteneriat puternic și istoric" cu aliatul său cheie Arabia Saudită.

Raportul CIA amenință însă să afecteze relațiile dintre Washington și Riad, notează dpa.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News