Actual· 2 min citire

Războiul între Palate: Armata, printre "victimele colaterale"

Războiul între Palate: Armata, printre "victimele colaterale"

Războiul între Palate: Armata, printre "victimele colaterale"

Publicat7 apr. 2019, 09:43
Actualizat7 apr. 2019, 11:12

Războiul dintre cele două palate continuă. Dincolo de măsurile luate de executiv în justiție și tema referendumului, un alt măr al discordiei iese din nou la iveală: Armata.

În această dimineață premierul Viorica Dăncilă a participat la ceremonia militară dedicată aderării României la NATO, eveniment pentru care MAPN i-a trimis și șefului statului o invitație.

Potrivit Realitatea TV, Klaus Iohannis a refuzat să participe la ceremonia de duminică dimineața. Șeful statului se află în conflict deschis cu ministrul Apărării și cu PSD-ALDE pe tema numirii noului șef al Statului Major al Armatei.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca șef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în ședința CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcție.

Ulterior, premierul Viorica Dăncilă și ministrul Apărării, Gabriel Leș, au acuzat că șeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN.

MApN a contestat, la Curtea de Apel București, decretul prin care a fost prelungit mandatul de șef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea și anularea decretului.

Iohannis câștigă războiul cu PSD pe șefia Marelui Stat Major al Armatei

Curtea de Apel București a respins, la finalul lunii martie, acțiunea Ministerului Apărării prin care a solicitat anularea decretului semnat de Klaus Iohannis, de prelungire a mandatului de șef al Statului Major al Apărării pentru Nicolae Ciucă. Decizia nu este definitivă.

Curtea de Apel București a decis, în 31 ianuarie, să suspende decretul președintelui Iohannis prin care a prelungit mandatul comandantului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Armatei. La scurt timp după decizia instanței, MApN a anunțat că pe funcția de locțiitor al șefului SMAp a fost împuternicit generalul-locotenent Laurian Anastasof. Suspendarea decretului a fost dispusă până la soluționarea dosarului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News