Actual· 1 min citire

Arhiepiscopul Tomisului, urmărit penal într-un nou dosar. De ce este acuzat

Arhiepiscopul Tomisului, urmărit penal într-un nou dosar. De ce este acuzat

Arhiepiscopul Tomisului, urmărit penal într-un nou dosar. De ce este acuzat

Publicat21 feb. 2018, 15:22
Actualizat21 feb. 2018, 16:41

DNA a anunțat, miercuri, într-un comunicat de presă, că procurorii au decis începerea urmării penale în cazul lui Teodosie Petrescu - arhiepiscop al Tomisului, "funcționar public în sensul legii penale".

Potrivit comunicatului DNA, IPS Teodosie este acuzat de "inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, abuz în serviciu în formă continuată". Practic, Teodosie Petrescu este acuzat că a depus un denunț fals împotriva altor trei persoane, în încercarea de a-și crea "o situație favorabilă" în dosarul privind obținerea nelegală de fonduri europene. 

Într-un alt dosar, IPS Teodosie a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzația că ar fi obținut nelegal fonduri europene.

Potrivit DNA, în perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalți inculpați, a folosit și prezentat declarații false către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News