Arabii de la multinaționala Al Dahra din Emiratele Arabe Unite au anunțat investiții suplimentare de jumătate de miliard de dolari pentru următorii cinci ani, după ce au cumpărat recent Insula Mare a Brăilei.
Arabii de la Al Dahra au anunțat luni că vor investi în România 500 de milioane de dolari în următorii cinci ani, în mai multe sectoare de activitate.
Decizia arabilor a venit în contextul unei vizite a echipei de management Al Dahra în România, potrivit unui comunicat al companiei din Emirate.
Al Dahra anunță că intenționează să achiziționeze și alte terenuri agricole în România și să investească în modernizarea portofoliului tehnologic și de producție.
Arabii de la Al Dahra au cumpărat vara acesta Agricost - cea mai mare fermă de cereale din Europa de Est, în suprafață de 57.000 de hectare.
„Al Dahra are în vedere achiziționarea de teren agricol suplimentar în România și va investi în modernizarea portofoliului existent de mașini și tehnologii agricole. Obiectivul este de a atinge o producție anuală de 1 milion de tone metrice de cereale și furaje combinate până în anul 2022", spun reprezentanții companiei.
Investițiile arabiilor nu se opresc la achiziția de terenuri, scrie Ziarul Financiar. Al Dahra mai vrea să cumpere un centru de colectare a cerealelor, adică silozuri cu o capacitate totală de 2 milioane de tone de cereal, și un punct de operare în portul Constanța pentru exportul de cereale și importul de îngrășăminte.
Ca urmare a adăugării Insulei Mari a Brăilei la portofoliul nostru global de proiecte agricole, ne dorim să extindem planurile de investiții Al Dahra dincolo de agricultură, în servicii de calitate, cu valoare adăugată. Astfel de investiții vor aduce beneficii pentru fermierii români, vor crea noi locuri de muncă pentru cetățenii români și vor îmbunătăți accesul produselor românești la piețele internaționale (...)", a spus Khedaim Al Derei, vicepreședinte Al Dahra.
Grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite are peste 5.000 de salariați în 20 de țări și operează peste 160.000 de hectare în toată lumea.