Șefii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași au confirmat vineri că focarul de toxiinfecție alimentară în urma căruia mai multe zeci de persoane au ajuns la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași după ce au consumat produse de tip fast-food, a fost provocat de bacteria Salmonella.
UPDATE: Cei de la DSP Iași au menționat vineri, într-un comunicat, faptul că instituția a efectuat o anchetă epidemiologică. “Investigațiile au fost declanșate imediat după raportarea incidentului, pe 15 mai 2018. În urma prelucrării probelor recoltate de la sediul unității de alimentație publică s-a constatat prezența bacteriei Salmonella, în principal în sosurile preparate la sediul unității”, a precizat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iași.
Potrivit acestuia, ancheta epidemiologică a evidențiat faptul că toate persoanele au declarat că au consumat de produse fast-food în perioada 13 – 14 mai 2018, că toate meniurile au fost preparate la sediul unității, inclusiv sosurile (conform declarației șefului localului), că perioada de incubație medie a fost de 9,8 ore, dar și că inspectorii sanitari au mers la sediul unității, de unde au fost recoltate opt probe de alimente și 25 de probe de sanitație, care au fost analizate în laboratorul DSP Iași.
“S-au efectuat coproculturi și s-au recoltat probe de exudat nazo-faringian de la cei șapte angajați ai unității de alimentație publică. Inspectorii sanitari au amendat unitatea cu suma de 3.000 de lei și s-a dispus suspendarea activității. După ultima centralizare a datelor, de pe 17 mai 2018, ora 17.00, numărul total de cazuri a ajuns la 134 (patru din județul Vaslui, din care două internate, și 130 din județul Iași, dintre care 71 de cazuri sunt la internare continuă)”, a încheiat Marius Voicescu.
În urmă cu câteva zile, zeci de ieșeni au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase, după ce au consumat alimente de tip fast-food de la același local.
Probleme la Iasi. Aproape 100 de persoane au ajuns la spital după ce s-au ales cu o toxiinfecție alimentară după ce au mâncat la Restaurantul „Agapa“, din zona pieții Nicolina.
La Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva“ din Iasi au rămas internate 64 de persoane, celelalte primind îngrijiri medicale.
„Joi s-au internat încă trei pacienți în spital și s-au mai văzut pe foi de zi încă în jur de 20 de pacienți. Astfel, avem 64 de internări, iar per total, în triajul spitalului, au ajuns în jur de 100 de persoane. De acum ne așteptăm să se stingă focarul“, a declarat Carmen Dorobăț, managerul spitalului.
Vârstele pacienților variază între câțiva ani și 50 de ani, cei mai mulți bolnavi având între 15 și 25 de ani.
În baza informațiilor furnizate de pacienți, medicii au dedus că maioneza a fost alimentul alterat care i-a băgat în spital.
Direcția de Sănătate Publică Iași a început o anchetă și a suspendat activitatea restaurantului fast-food.
Sursa: realitateadeiasi.net