Apple a promis, în raportul de responsabilitate privind mediul înconjurător publicat recent, că va produce toate dispozitivele sale din materiale reciclate, precum aluminiu, cupru, cositor și tungsten.
Compania nu știe, deocamdată, cum va face acest lucru, dar se lucrează la o soluție. „Schimbările climatice nu pot fi negate. Resursele planetei nu vor ține la nesfârșit”, potrivit raportului, citat de Go4it.
În acest moment doar o mică parte din componentele din iPhone sunt realizate din materiale reciclate. Compania vrea, însă, să-și dezvolte un ecosistem de parteneri care oferă astfel de materiale și să recupereze dispozitivele vechi de la clienți.
Gigantul american speră că atingerea acestui obiectiv va inspira și alte companii să-i urmeze exemplul. Apple este cea mai valoroasă organizație tehnologică din lume.
Din raport aflăm și că 93% din energia folosită de companie provine din surse verzi, față de 93% anul trecut. Mai mult, șapte furnizori majori ai Apple au promis să folosească energie verde până la sfârșitul anului viitor.
Obiectivul stabilit de companie este foarte important. Apple a fost în urmă cu un an în centrul unui scandal legat de activitățile de minerit necesare pentru produsele sale. S-a descoperit că una dintre companiile care furnizau cobalt pentru baterii avea angajați copii minori.