Actual· 2 min citire

Apel al Federației Române a Jurnaliștilor MediaSind: SALVAȚI TELEVIZIUNEA PUBLICĂ!

Apel al Federației Române a Jurnaliștilor MediaSind: SALVAȚI TELEVIZIUNEA PUBLICĂ!

Apel al Federației Române a Jurnaliștilor MediaSind: SALVAȚI TELEVIZIUNEA PUBLICĂ!

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 mai 2014, 11:33

Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind a dat publicității un comunicat de presă prin care face un apel către clasa politică și susține protestele declanșate începând de astăzi, 27 mai 2014, în Societatea Română deTeleviziune (SRTV). Mai mult, se solidarizează cu salariații săi nemultumiți de hotărârea Comitetului Director și a președintelui-director general Stelian Tănase, de a micșora timpul de lucru de la cinci la patru zile, fapt ce ar determina o scădere dramatică a salariilor.

FRJ MediaSind a atras atenția în nenumărate rânduri că principala problemă a Televiziunii Naționale o reprezintă managementul dezastruos generat de numirea pe criterii politice a conducerii acestei instituți publice de presă. Din nefericire, pentru a-și salva propria incompetența managerială, diverse echipe ce s-au succedat la conducerea Televiziunii, au tot încercat să scoată SRTV din criză sacrificând salariații.

Pentru ca Televiziunea Publică să depășească starea critică  în care se află este nevoie de măsuri raționale, responsabile și nu de decizii pompieristice, care să conceapă salvarea instituției doar prin sacrificarea angajaților. Dintre acestea, FRJ MediaSind amintește:

1. Modificarea Legii de organizare a SRR și SRTV în sensul depolitizării conducerilor celor două societăți publice de presă.

2. Numirea la conducerile Televiziunii și Radioului Public a unor profesioniști neimplicați politic.

3. Rezilierea unor contracte păguboase pentru instituție, inclusiv ale celor de colaborare cu așa-zise vedete tv, care nu aduc plus-valoare Televiziunii.

4. Acționarea în justiție a persoanelor care au păgubit TVR și recuperarea prejudiciilor.

5. Asigurarea finanțării celor două instituții publice de presă  prin actualizarea taxei radio-tv. în raport cu nivelul inflației.

6. Elaborarea unui plan coerent de măsuri manageriale pentru iesirea din situația de criză.

7. Deblocarea dialogului social și consultarea cu partenerii sociali din instituție pentru găsirea celor mai bune soluții de redresare economică.

FRJ MediaSind atrage atenția că în cazul în care actuala clasă politică nu va ține cont de aceste propuneri, atât Televiziunea Publică, cât și Radioul, afate într-o situație grea, nu își vor putea exercita misiunea publică, fapt ce determină îngrădirea democrației în România.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News