Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că sute de mii de facturi au fost emise greșit de către furnizorii din România. Ciucă promite că, odată cu noua OUG care prevede plafonarea prețurilor la gaze și curent, furnizorii nu vor mai emite facturi greșite. Ciucă a oferit și detalii privind controalele efectuate la furnizori în ultima săptămână.
„În urma verificărilor, s-au găsit 81.195 facturi greșite, iar la nivelul energiei electrice au fost identificate peste 400.000 de facturi greșite. În urma controalelor ANPC s-a constat nerepectarea normelor din lege, și s-a dispus refacerea controalelor. Suntem convinși că vom atinge targetul privind refacerea facturilor. În baza noii ordonanțe prin care s-a modificat prețul gazelor, ne așteptăm ca impactul asupra sistemelor să fie minim. Săptămâna viitoare vom discuta cu furnizorii de energie, ca să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat în decembrie și ianuarie. S-a constatat refacerea acestor facturi întocmite greșit, peste jumătate dintre cele pe partea elecrtică au fost refăcute. S-a urmărit ca impactul asupra sistemului de informații al furnizorilor să fie minim”, a spus Nicolae Ciucă.
Ministerul Energiei ar urma să prezinte spre aprobare în Guvern, săptămâna viitoare, un memorandum privind prelungirea schemei de compensare a creșterii prețului certificatelor CO2, cu impact în prețul energiei la consumatorii energointensivi, a declarat secretarul de stat în minister, Dan Dragoș Drăgan.
"La nivelul Ministerului Energiei avem două scheme de suport pentru marii consumatori, consumatorii energointensivi și consumatorii care au un consum signifiant de energie electrică - și aici m-aș referi la schema de exceptare la plata certificatelor verzi, o schemă care este în vigoare din anul 2014, o schemă care conduce până la anul 2030. Prin această schemă sunt peste 100 de companii beneficiare și prin această formă sunt exceptate de a pune un procent de plată a certificatelor verzi în facturile pe care le emit furnizorii între 60% și 85%. Această măsură și-a produs efectele și este în continuare aplicată în cadrul ministerului", a afirmat Dan Dragoș Drăgan în cadrul ședinței de guvern.
A doua măsură derulată prin Ministerul Energiei este de compensare a creșterii prețului certificatelor CO2, cu impact în prețul energiei la consumatorii energointensivi.
"Această schemă a fost instituită la finalul anului 2019 și este în vigoare. Au fost plătite sumele aferente anului 2019 și anului 2020 și vă pot spune că la nivelul anului 2019 a fost plătită o sumă de aproape 400 de milioane de lei, iar la nivelul anului 2020, o sumă de 637 de milioane de lei pentru un număr de aproximativ 34 de beneficiari, întreprinderi mari în diverse sectoare energointensive și prin care, datorită acestui ajutor, au reușit să își mențină competitivitatea și să facă față creșterii prețului energiei, în mare parte datorată creșterii prețului de tranzacționare a certificatelor de CO2. Vreau să precizez că pentru anul 2021, în cursul acestui an, vom definitiva prelungirea schemei la Bruxelles și urmează deja cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Mediului, deoarece discutăm de certificatele de CO2, avem memorandumul pe care l-am circulat cu dânșii, este avizat și urmează să venim cu el în guvern", a explicat Drăgan.
Potrivit acestuia, memorandumul ar putea fi adus spre aprobare în Guvern săptămâna viitoare.