Anunț BOMBĂ de la Vodafone: compania este dispusă să plătească o sumă uriașă, 5 miliarde de euro, pentru achiziția unui furnizor de servicii de Internet.
Vodafone ar putea cumpăra pentru 5 miliarde de euro furnizorul de servicii de Internet Fastweb din Italia, dat fiind că Swisscom, care deține unitatea italiană, ia în calcul cedarea afacerii, informează Mediafax.
Compania controlată de statul elvețian negociază, în prezent, cu Vodafone, pentru a ajunge la un acord privind această tranzacție, potrivit surselor Reuters.
UBS, cel mai mare grup bancar din Elveția, este consultantul și reprezentantul companiei britanice în aceste discuții.
Swisscom a cumpărat Fastweb, companie care furnizează, pe lângă servicii de Internet, și servicii de televiziune digitală și telefonie fixă, în 2007, pentru 4,2 miliarde de euro. Fastweb are o valoare estimată între 4 și 5 miliarde de euro, potrivit unor surse din sectorul bancar.
Vodafone a fost interesată de preluarea Fastweb de mai multă vreme, înaintând mai multe oferte către Swisscom. Operatorul din Elveția nu a dorit, până în prezent, să vândă unitatea din Italia, datorită faptului că a fost unul dintre pionierii furnizări de internet prin cablu cu fibră optică.
Vodafone a încheiat, în ultima perioadă, mai multe tranzacții prin care a preluat operatori din țări ca Germania, Spania sau Grecia. De exemplu, în 2013, grupul britanic a cumpărat compania germană de telecomunicații Kabel Deutschland, pentru 7,7 miliarde de euro. Mai multe...