Actual· 3 min citire

ANSVSA: Bacteria E.coli, găsită în probele de brânză și pui prelevate din Argeș și Bacău

ANSVSA: Bacteria E.coli, găsită în probele de brânză și pui prelevate din Argeș și Bacău

ANSVSA: Bacteria E.coli, găsită în probele de brânză și pui prelevate din Argeș și Bacău

Publicat29 feb. 2016, 16:42
Actualizat29 feb. 2016, 21:00

ANSVSA a descoperit bacteria E.coli în probele de brânză și pui prelevate din Argeș și Bacău, de acolo de unde provin mai mulți copii diagnosticați cu sindrom hemolitic-uremic, informează Realitatea TV.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat luni că a descoperit bacteria E.coli în probele recoltate de la o familie din Bacău, dar și de la o unitate de prelucrare a laptelui din Argeș.

Mai exact, bacteria E.coli a fost găsită în carnea de pui din frigiferul părinților fetiței de un an și trei luni, diagnosticată în urmă cu circa două săptămâni cu sindrom hemolitic-uremic. Potrivit ANSVSA, carnea provenea de la păsări din gospodăria proprie.

Un bebeluș care a murit la “Marie Curie” consumase tipul de brânză în care a fost depistată E.Coli

Ministrul Agriculturii a anunțat de la ce firmă provine brânza infestată cu bacteria E Coli

În plus, bacteria a fost descoperită și în probele prelevate dintr-un lot de 25 de kg brânză proaspătă de vaci, produsă de o unitate de prelucrare a laptelui din județul Argeș. Verificările efectuate de inspectorii DSVSA la sediul unității au arătat că lotul respectiv de brânză a fost de 25 de kilograme, produsă pe 22 februarie 2016, cantitate care nu a mai fost regăsită la producător sau la comercializare.

Așadar, în acest caz s-a dispus sistarea activității în secția de brânzeturi unde a fost realizată brânza proaspată analizată, până la elucidarea situației, precum și efectuarea dezinfecției în această sectie a spațiilor, utilajelor, ustensilelor și suprafețelor de lucru. Dezinfecția va fi urmată de recoltarea de teste de sanitație care să ateste eficiența igienizarii. De asemenea, personalul angajat al fabricii va fi examinat din punct de vedere coprobacteriologic, într-un laborator de specialitate.

Inspectorii au recoltat probe de lapte și de la cele două ferme în momentul recepției în fabrică, pentru examen bacteriologic, și probe de apă, provenite de la intrarea și ieșirea din unitate.

Care este situația bebelușilor cu sindrom hemolitic-uremic internați la "Marie Curie"

În continuare, în la Spitalul "Marie Curie" din București sunt internați cinci copii cu sindrom hemolitic uremic. Dintre aceștia, în stare gravă, dar stabilă este copilul din Mioveni. În acest caz prognosticul medicilor este rezervat, complicațiile neurologice fiind departe de a fi stopate.

În cursul zilei de luni, 29 februarie, a fost externat un copil care a fost supus timp de 14 zile procedurii de dializă peritoneală. Starea celorlaltor copii internați este stabilă cu o evoluție favorabilă.

Un bebeluș din Bacău, diagnosticat cu sindrom hemolitic uremic, se află internat la Spitalul de Pediatrie din Iași, transferat fiind, după ce starea i s-a înrăutățit, de la Spitalul Județean Bacău.

Trei copii cu sindromul hemolitic-uremic, toți din Argeș, au murit în ultimele săptămâni la Spitalul "Marie Curie" din Capitală.

Tatăl bebelușului externat astăzi de la "Marie Curie" vrea să dea în judecată spitalul din Pitești

Ministrul Sănătății, Achimaș Cadariu, a precizat că așteaptă până vineri, 4 martie, rezultatele anchetelor aflate în desfășurare și, suplimentar, rezultatele controalelor ANSVSA. Ministerul Sănătății a definitivat setul de măsuri și recomandări privind normele de igienă, normele de comportament în colectivități și educație sanitară pe care l-a transmis Ministerului Educației și așteaptă a fi diseminat în unitățile școlare, prin inspectoratele școlare.

În ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost raportate Institutului Național de Sănătate Publică trei  cazuri de boală diareică acută, fără sindrom hemolitic-uremic.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News