Actual· 3 min citire

Angela Merkel, dezvăluiri fără precedent despre Vladimir Putin: "Nu mă așteptam la așa ceva. Lui ii era foarte frică de COVID!"

Vladimir Putin si Angela Merkel. Foto: Profimedia

Vladimir Putin si Angela Merkel. Foto: Profimedia

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 dec. 2024, 21:09

"Nu mă așteptam la așa ceva, trebuie să o spun sincer. Mă așteptam ca Putin să continue să agreseze într-un fel Ucraina, poate chiar și Donbasul. Dar nu m-aș fi așteptat să o atace în totalitate, cu această brutalitate", a declarat Angela Merkel, între uimire și regret, invitată duminică seara la emisiunea "Che tempo che fa".

"Cred și am scris-o și în carte, că și Covidul a creat condiții nefavorabile și a accelerat o dezvoltare nefavorabilă în acest sens, pentru că nu ne-am văzut de mult timp. Lui Putin îi era foarte frică de Covid și această frică a însemnat, în cele din urmă, că nu mai puteam vorbi unii cu alții față în față, că nu mai puteam discuta, diseca subiectele și poate că acest lucru a fost negativ pentru situația la care asistăm acum și care este teribilă pentru noi toți, în special pentru poporul ucrainean", a concluzionat Angela Merkel.

Vladimir Putin a declarat recent că nu știa că fostului cancelar german Angela Merkel îi este frică de câini, referindu-se la celebrul incident din 2007 în care șeful de la Kremlin rus a speriat-o pe fosta șefă a guvernului german lăsându-și labradorul în camera unde discutau. Vladimir Putin, aflat în vizită în Kazahstan, a fost întrebat de un jurnalist despre această întâmplare, pe care Angela Merkel a considerat-o o „demonstrație de putere", potrivit memoriilor sale publicate recent.

„Așa cum i-am spus lui Merkel, nu știam că îi este frică de câini", a dat el asigurări. „Dacă aș fi știut, nu aș fi făcut-o niciodată. Dimpotrivă, am vrut să creez o atmosferă relaxată și plăcută", a susținut liderul rus, provocând zâmbete pe fețele unora dintre jurnaliștii prezenți. „Mă adresez din nou ei: Angela, scuză-mă, n-am vrut să-ți fac niciun rău", a declarat Vladimir Putin.

Nici Donald Trump nu l-a convins pe Vladimir Putin. Războiul din Ucraina merge mai departe

În 2007, în timpul unor discuții la Soci cu cancelarul german, Vladimir Putin și-a lăsat brusc să intre în cameră labradorul său negru. Animalul, pe nume Konni, s-a apropiat de Angela Merkel pentru a o adulmeca. Fobia liderului german față de câini, după ce a fost mușcată în tinerețe, era binecunoscută. O fotografie a întâlnirii, devenită celebră, îl arată pe câinele negru și mare în mijlocul camerei. Angela Merkel, care pare neliniștită, are ochii ațintiți asupra animalului, în timp ce Vladimir Putin, zâmbind, observă scena.

Fostul lider german nu își amintește întâlnirea în același mod. În memoriile sale, Angela Merkel spune că președintele rus „a savurat situația" și probabil că a vrut să își „arate puterea" sau să o pună „sub presiune". „Rămâi calmă, concentrează-te asupra fotografilor, nu va dura mult", dezvăluie ea că și-a spus de mai multe ori în acele momente. De asemenea, ea insistă că Vladimir Putin știa foarte bine că ei îi este frică de câini.

Liderul rus, dimpotrivă, este foarte atașat de aceste animale. Știind acest lucru, echipa Angelei Merkel ar fi cerut în mod expres Kremlinului ca Vladimir Putin să nu-și aducă câinele la întâlnirile lor, potrivit fostului cancelar. Ea susține că, la prima lor întâlnire la Moscova, în 2006, el a respectat această dorință. În schimb, i-a oferit un cadou: un câine de pluș alb-negru. „Mi-a spus că nu mușcă", a povestit Angela Merkel.

Vladimir Putin a găsit vinovatul: „Occidentul împinge Rusia să răspundă la încălcarea liniilor roșii”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News