Angajații din penitenciare protestează miercuri, 12 octombrie 2016 la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Aceștia cer condiții mai bune de lucru în penitenciare, dar și demisia ministrului Raluca Prună.
Angajații din penitenciare protestează din nou în țară, dar și la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) pentru condiții de lucru mai bune, pentru eliminarea deficitului de personal și pentru echitate salarială. Aceștia cer totdată demisia ministrului Raluca Prună pentru incapacitatea de a gestiona problemele Justiției.
La nivel național sistemul penitenciar are un deficit de 8.000 de posturi raportat la standardele în materie emise de către ANP și se înregistrează 1,5 milioane de ore suplimentare, iar perspectiva este ca acești indicatori să se înrăutățească în condițiile în care dinamica de personal înregistrează un trend negativ.
Protestele vor continua cu un mare miting în fața Ministerului Justiției în data de 18 octombrie 2016. În paralel mii de acțiuni în justiție vor fi depuse împotriva Guvernului României și a reprezentanților patronatului până la nivelul de director de penitenciar, se arata intr-un comunicat al sindicatului "Omnia".