Fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu a declarat, vineri, la Alba Iulia, că poate este nevoie de un cod etic în învățământ la nivel național, însă ar trebui ca și la nivelul fiecărei școli comunitatea să stabilească reguli foarte clare de conduită, care să fie respectate.
Ecaterina Andronescu, care este senator PSD, a declarat că un cod etic la nivel național "poate este oarecum impus", pe când, dacă regulile ar fi stabilite de comunitate, ar fi mai ușor de respectat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Pentru învățământul preuniversitar, a existat formula aceasta prevăzută de Legea 1 (Legea educației - n.r.) de cod etic la nivel național. Personal, vă mărturisesc că poate este necesară o formulă la nivel național, dar consider că la nivelul fiecărei școli ar trebui să stabilească comunitatea acele reguli foarte clare de conduită, pentru că în momentul în care tu, ca și comunitate, le stabilești ești obligat să le și respecți. Poate că cel de la nivel național este oarecum impus, vine de mai departe de tine. Dar tu ești obligat să le respecți, tu, comunitate, tu care ai stabilit aceste reguli", a spus Andronescu.
Fostul ministru al Educației a ținut să precizeze că fiecare persoană care acceptă să exercite profesia de cadru didactic, indiferent care este nivelul școlii în care predă, trebuie să înțeleagă că trebuie să îmbrace rigorile acestei profesiuni.
"În momentul în care accepți să exerciți profesia de cadru didactic, indiferent care este nivelul școlii în care funcționezi, trebuie să înțelegi că trebuie să îmbraci rigorile acestei profesiuni. Deci ești, vrei sau nu vrei, model pentru cei care stau în bănci în orele pe care le susții. Ca urmare trebuie să-ți fie foarte limpede că întreaga ta conduită, morală și profesională, reprezintă pentru copiii sau studenții din bănci elemente foarte importante pentru creșterea, formarea personalității lor. Cine nu înțelege lucrul acesta, cred că ar trebui să facă o altă meserie", a spus Ecaterina Andronescu.
Întrebată și dacă ar trebui să existe un cod etic unitar și pentru învățământul universitar, Ecaterina Andronescu a spus că nu este nevoie deoarece crede foarte mult în autonomia universităților.
"Nu. Eu cred foarte mult în autonomie. De la autonomia personală, care-ți permite să te dezvolți ca personalitate în carieră, și până la autonomia instituțională, lucrurile acestea îți lasă libertatea să te dezvolți, asta neînsemnând că tu nu ești obligat să respecți conduita morală și criteriile de referință pe care trebuie să le transmiți celui din bancă, să le ducă cu el toată viața", a spus Ecaterina Andronescu.
Fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu a participat, vineri, la o serie de evenimente academice organizate de Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, iar în cadrul acestora a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea instituției de învățământ.