“Un prieten îmi semnalează un articol al lui Wolf Lepenies, apărut în ‘Die Welt’, în august 2013. Pentru cine nu ştie, Wolf Lepenies este, probabil, cel mai important sociolog german, tradus în toate limbile de mare circulaţie ale lumii (chiar şi în româneşte…), membru al Academiei Regale de Ştiinţe din Suedia, invitat să conferenţieze la Princeton şi Collège de France, laureat al mai multor premii prestigioase, fost rector al Institutului de Studii Avansate din Berlin. Articolul pe care vreau să îl semnalez se intitulează: „Proiectul re-colonizării. Albii trebuie să se întoarcă”. Mai mult decît un articol „cu teză”, e relatarea unui interviu publicat în „Chimerunga Chronic” (‘Chimerunga’ înseamnă, pare-se, în limba oficială din Zimbabwe, „lupta revoluţionară”). „Vedeta” interviului este Jean-Pierre Bekolo, un cineast din Camerun, producător al unor filme de succes, profesor la universităţile North Carolina şi Duke. Declaraţiile lui sunt, cum se va vedea, foarte îndrăzneţe şi, după mintea mea, extrem de provocatoare în contextul european actual. Mă mulţumesc să dau cîteva din citatele pe care le-a extras din interviu Wolf Lepenies:
‘După 52 de ani de independenţă (e vorba de majoritatea ţărilor africane, n.m.A.P.), trebuie să recunoaştem: ideologiile autodeterminării şi ale independenţei rezultate din mişcările noastre naţionale de emancipare, pe care, la vremea lor, le-am susţinut cu toţii, nu se potrivesc cu realitatea globalizării. Ne aflăm într-o fundătură. E mai mult decît evident că nu ne vom atinge ţelurile, dacă vom pretinde să facem totul pe cont propriu. Suntem depăşiţi’. (Jean-Pierre Bekolo)”, a scris Andrei Pleșu.
Totodată, potrivit scriitorului, Wolf Lepenies observă că și alte mari personalități africane au semnalat proasta gestiune post-colonială a statelor devenite „libere”.
“Între ei, doi cîştigători ai premiului Nobel: nigerianul Wole Soyinka şi kenianca Wangari Mathai, curajoasă activistă pentru protecţia mediului. Bekolo o spune negru pe alb: ‘Să fim cinstiţi. Nu ne iese. Depindem de o eventuală întoarcere a albilor.’ Şi: ‘Proiectul colonial a fost mult mai eficient decît şi-au închipuit iniţiatorii lui. Cînd a devenit indezirabil, pilotul a sărit cu paraşuta, iar cei rămaşi la manşă, crezînd că au, în sfîrşit, totul sub control, s-au dovedit incompetenţi. Nu aveau nici măcar un plan de zbor’. Autonomia proaspăt obţinută a devenit ‘o armă politică’ în mîinile unei ‘cleptocraţii’ locale, ale unei ‘elite’ corupte, preocupate doar de propria îmbogăţire”, a arătat scriitorul.
Totodată, potrivit lui Wolf Lepenies, africanii mai susțin că: „Tot ce au, sub protecţia unui deja obosit slogan al «autodeterminării» le vine de la coloniştii albi: îşi iau diplome de la şcolile lor, conduc maşini de-ale lor, poartă îmbrăcămintea lor, îşi trimit copiii la universităţile lor. Legile «noastre» sunt legile pe care ni le-au făcut ei. Din tradiţiile locale autohtone n-au rămas decît dansurile populare cu care e întîmpinat preşedintele ţării la aeroport, cînd se întoarce dintr-o «vizită» în Occident. Pînă şi artele şi cultura africană sunt mai curînd în grija muzeelor şi a cercetătorilor din afara Africii.” E timpul – spune Bekolo – să terminăm cu ipocrizia şi să recunoaştem că avem nevoie de ajutor din străinătate. „De fapt, toţi ştim asta, numai că nu îndrăznim s-o recunoaştem cu voce tare”
Andrei Pleșu este de părere că acest comentariu al lui Wolf Lepenies: interviul lui Jean-Pierre Bekolo are, evident, şi o componentă de „provocare”. Dar şi Wangari Mathai declarase, cu furie, mai susține scriitorul român, înaintea lui, că problema principală a Africii nu e „moştenirea colonială”, ci incapacitatea sa, după cinci sau şase decenii de independenţă, să-şi creeze o elită conducătoare legitimă şi eficientă.
Pleșu crede că Occidentul ar face o mare greşeală să ia notă de asemenea observaţii cu un sentiment triumfalist, de instanţă suprem îndreptăţită. Dacă vorbim de o „re-colonizare”, trebuie să o gîndim ca purificată de „exploatare” şi autoritarism organizatoric. Dar asta – în era corporaţiilor multinaţionale – nu ne reuşeşte încă nici nouă…
“În ce mă priveşte, nu mă pot abţine să constat că retorica ‘independenţei’ făloase (‘nu suntem colonia Statelor Unite sau a Uniunii Europene’) se cuplează şi la noi, ca şi în fostele ţări coloniale, cu naşterea unei clase politice puse strict pe parvenire şi jaf. Ne-am ‘eliberat’ şi am intrat pe mîna unor şmecheri, a unei ‘elite’ găunoase şi lacome. Cît despre ‘re-colonizare’, n-ar fi rău să avem în vedere că, în 2050, Africa îşi va dubla populaţia şi că s-ar putea ca cei cărora nu le-a reuşit gestiunea de-acasă să vină spre noi, într-un proces de ‘colonizare’ inversă. În fond, asta fac migranţii arabi de astăzi: inapţi să-şi rezolve problemele locale, se salvează adăpostindu-se în Europa. N-ar avea, oare, nevoie şi lumea musulmană de o înţeleaptă, prietenească, funcţională ‘re-colonizare’? N-ar trebui să punem umărul la regăsirea de sine de care au nevoie, pentru a nu mai bîntui lumea în numele fericirii pierdute în locul lor de baştină? Poate avem datoria s-o facem, dacă ne simţim şi puţin vinovaţi de dezordinile din zonă. Pe de altă parte, ar fi de mare ajutor să auzim şi dinspre Islam o autoanaliză la fel de lucidă şi de curajoasă, ca aceea a lui Jean-Pierre Bekolo. Eu unul îmi fac iluzia că se poate…”, a conchis Andrei Pleșu.
