Polițiștii au ridicat ieri probe din casa fetiței care a murit din cauza bacteriei ucigașe. Părinții îndurerați susțin că au fiert și au filtrat apa, iar ei bănuiesc că de vină ar fi, de fapt, niște portocale. Anchetatorii vor să deshumeze trupul bebelușului, pentru autopsie. Însă părinții nu sunt de acord. Copila ar fi trebuit să împlinească un an peste două zile.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești s-a sesizat din oficiu în acest caz, iar polițiștii judiciariști au ridicat probe din apa și hrana micuței. Părinții spun că au mers cu Diana la spital după ce au constatat că fetița avea diaree. După perfuzii, copila s-a simțit mai bine, așa că medicii i-au dat drumul acasă. Însă fetiței i s-a făcut din nou rău.
"De vineri până sâmbătă seara a avut doar patru scaune. Și am mers cu ea la Pediatrie", a spus mama fetei adăugând că diagnosticului a fost eterocolită.
"Duminica ne-am dus iar cand s-a agravat starea. În urma unor investigații, ne-au trimis la București cu diagnosticul de ocluzie intestinală. A fost supusă mai multor ecografe, radiografii pentru că aparea ceva la instestine dar nu era ocluzie intestinală", a mai spus mama bebelușului.
Ministerul Sănătății s-a mulțumit doar să spună că părinții au refuzat internarea, în prima fază, deși inițial diagnosticul a fost: enterocolită. Nimeni nu le-a spus părinților că o bacterie atacă organele copilului lor.
Părinții bănuiesc că fetița lor ar fi murit din cauza unor portocale contaminate.