Americanii au aprobat vânzarea de rachete către România. Avem banii?!

Americanii au aprobat vânzarea de rachete către România. Avem banii?!
Ambasada SUA a înștiințat, miercuri, MApN, că solicitarea României privind achiziționarea de sisteme tip lansator multiplu de rachete cu bătaie mare (HIMARS) a primit aprobarea Congresului SUA.
Ambasada SUA a înștiințat, miercuri, MApN, că solicitarea României privind achiziționarea de sisteme tip lansator multiplu de rachete cu bătaie mare (HIMARS) a primit aprobarea Congresului SUA, potrivit unui comunicat al ministerului Apărării.
„Ministerul Apărării Naționale a fost înștiințat miercuri, 6 septembrie, de către Ambasada SUA în România, cu privire la faptul că solicitarea țării noastre privind disponibilitatea achiziționării de sisteme tip Lansator Multiplu de Rachete cu Bătaie Mare (High Mobility Artillery Rocket Systems - HIMARS) a primit aprobarea Congresului SUA, conform procedurilor standard americane”, se menționează în comunicat.
În cadrul programului de înzestrare cu sistemul HIMARS, România a solicitat SUA achiziția a 54 de instalații de lansare și elemente auxiliare pentru dotarea a trei batalioane luptătoare, potrivit Mediafax.
MApN menționează, totodată, că achiziția sistemului HIMARS face parte dintre cele opt programe esențiale de înzestrare prevăzute în Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026, pentru care Parlamentul României a transmis, în luna mai 2017, aprobarea prealabilă de inițiere a procedurilor de atribuire a contractelor aferente.
Sunt bani pentru înzestrarea Armatei?
Orice ministru care lasă măcar să se înțeleagă că n-ar fi bani destui pentru mega-programul de guvernare pleacă! Liviu Dragnea s-a dezis azi de fostul ministru al Apărării. În opinia lui, Țuțuianu trebuia să-și piardă portofoliul, pentru că a făcut o greșeală de comunicare.
Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MApN) au anunțat, marți, că salariile angajaților se vor plăti eșalonat în această lună, având în vedere că nu s-a efectuat rectificarea bugetară. Soldele și salariile nete, fără contribuții și impozit, vor fi achitate în data de 15 septembrie, iar banii de chirii, normă de hrană și alte drepturi salariale vor fi acordați "în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară".
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de reprezentanții MApN, drepturile salariale ale angajaților vor fi plătite eșalonat în această lună.
Astfel, „în scopul abordării prudențiale a execuției bugetare, în condițiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017”, Direcția financiar-contabilă a decis că, în data de 15 septembrie, vor fi plătite sumele aferente soldelor și salariilor nete, fără contribuțiile individuale și impozit, unde de asemenea sunt probleme. La aceeași dată vor fi achitate diurnele în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe.
După comunicatul controversat al MApN, ministrul Țuțuianu a renunțat la șefia Apărării. Întrebarea care se pune este dacă Guvernul este capabil să acorde cei 2% promiși pentru Apărare și dacă nu cumva, chiar în cazul în care se fac rectificările necesare, banii din buget se vor duce preponderent pe salarii și pensii și mai puțin pe înzestrare.

Ce este sistemul HIMARS
Potrivit sursei citate, HIMARS este unul dintre cele mai fiabile sisteme de sprijin de luptă testate și utilizate în misiuni reale de Forțele Terestre și Corpul de Infanterie Marină ale SUA și oferă o capacitate de luptă superioară, asigurând structurilor militare un avantaj substanțial, oferind comandanților opțiuni pentru succesul misiunii în operațiile specifice. Rata de fiabilitate HIMARS și gradul de interoperabilitate între forțele SUA și Aliate reduc costurile finale operaționale și de întreținere.
HIMARS este al doilea sistem care primește aprobarea Congresului SUA, după ce achiziția a șapte sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM), de tipul PATRIOT, configurația 3 plus, a parcurs aceeași procedură luna trecută.
Aprobarea achiziției a fost anunțată și de către fostul ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu care a prezentat, miercuri, pe Facebook, un bilanț al activității sale la MApN. Adrian Țuțuianu spune că s-a implicat activ în procedurile de înzestrare cu rachete HIMARS, rachete PATRIOT, corvete multifuncționale și transportorul blindat, a contribuit la procesul de revitalizare a Institutului Cantacuzino și și-a propus și reînființarea unor licee și școli militare prin care să se asigure necesarul de specialiști în diverse domenii cheie în Armata Română.
"Și, ca o ironie a sorții, astăzi, 6 septembrie, după momentul demisiei, solicitarea României cu privire la achiziționarea sistemului HIMARS a trecut de Congresul SUA, urmând, la fel ca în cazul sistemului PATRIOT, să se înceapă discuțiile tehnice și specifice în urma cărora se va configura, până la ultimul detaliu, sistemul ce va intra în dotarea Armatei Române. Pe foarte scurt, aceasta este activitatea din cele 2 luni și 5 zile de mandat într-un minister în care singura politică este cea de apărare a țării. Activitatea, in extenso, se află pe website-ul Ministerului Apărării Naționale. Repet! Plec cu fruntea sus! Plec cu sentimentul muncii îndeplinite!", a scris Adrian Țuțuianu.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























