Actual· 2 min citire

Amendă pentru produsele cu dublu standard

Amendă pentru produsele cu dublu standard

Amendă pentru produsele cu dublu standard

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 apr. 2019, 18:16

Pentru că este un subiect la modă și care atrage votanți, Liviu Dragnea se gândește să propună o amendă de 4% din cifra de afaceri pentru firmele care comercializează produse ce nu sunt conforme cu cele vândute pe piețele din Europa de Vest.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că prin inițiativa privind dublul standard de calitate a produselor dorește să introducă în legislația românească prevederi preluate de la nivel european care să stabilească norme de aplicat în asemenea cazuri, inclusiv o amendă de 4% din cifra de afaceri pentru firmele care procedează astfel.

"Lucrurile nu sunt complicate aici, am anunțat-o înainte de a o depune pentru că, mă rog, am auzit prostiile spuse de Orban care nici măcar nu știe ce vorbește și a încercat să mintă, ca de obicei, despre ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul European. La inițiativa doamnei Maria Grapini, s-a realizat o dezbatere pe dublul standard, la inițiativa dumneaei s-a finalizat și raportul care dă posibilitatea statelor membre să poată interveni cu autoritățile naționale când identifică astfel de cazuri. Și vreau să depunem în Parlament o lege care să pună în legislația românească procedurile de aplicat în această situație, inclusiv o amendă de 4% din cifra de afaceri pentru aceste firme, companii care procedează în felul ăsta", a explicat Dragnea.

Președintele PSD s-a declarat "cât de cât mulțumit" că, după semnalele pe care le-a transmis săptămânile trecute, "cei de la Protecția consumatorului, ANPC, s-au mai trezit și au început să dea amenzi". "Sper să pună ordine în această zonă de comerț și în această procedură care nu poate fi acceptată în România", a completat Dragnea.

Liviu Dragnea a anunțat, joi, la Suceava, că va depune în Parlament un proiect de lege împotriva dublei calități a produselor. El a declarat că firmele străine care vor vinde produse de calitate mai slabă decât în țările de origine vor fi sancționate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News