ALRO Slatina va primi anual circa 40 de milioane de euro prin schema de ajutor pentru sprijinirea consumatorilor industriali. De aceeași schemă de ajutor vor beneficia și alte unități industriale din țară, a anunțat miercuri, la Slatina, ministrul Mediului, Costel Alexe, după o vizită la fabrica de producere a aluminiului.
ALRO Slatina, salvată de la închidere. ALRO este principalul angajator din Slatina
Cei 40 de milioane de euro vor veni prin intermediul certificatelor de emisii de CO2,
Ministrul a adăugat că ALRO ar fi riscat să se închidă în luna martie fără acest sprijin, iar prin schema de sprijin în cauză se vor susține 15 ramuri industriale și șapte subramuri industriale, relatează Agerpres.
„Acest sprijin (pentru ALRO Slatina - n.red.), materializat, înseamnă vreo 40 de milioane de euro în fiecare an, pentru energia electrică. Eu cred că ALRO nu este emblematic numai pentru Oltenia, ci, la cum arată lucrurile pe platformă, pentru întreaga Românie, ca să nu spun că în chestiunile ce țin de mediu, pionierat în Europa. Îl întrebam (pe directorul ALRO Slatina - n.red.) dacă Guvernul României n-ar fi acordat acest sprijin industriei și economiei românești și mi-a spus că în martie ar fi fost în situația în care ar fi închis. Imaginați-vă ce ar fi fost pentru România ca astfel de entități să nu-și poată duce mai departe activitatea, evident, fiind și o problemă socială la nivelul județului Olt. Mă bucur foarte mult că guvernul liberal din care fac parte și-a asumat încă din primele luni de mandat să corecteze toate derapajele, toate decalajele și evident să susțină inițiativa privată și evident economia românească”, a spus ministrul.
Acționarii Alro Slatina au votat pe 21 ianuarie 2020 contractarea unui împrumut de până la 40 milioane dolari de la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) pentru finanțarea, respectiv refinanțarea cheltuielilor cu investițiile aferente anilor 2018-2019. Pentru acest credit, societatea va încheia un contract de ipotecă imobiliară asupra bunurilor imobile principale, care fac și obiectul unor alte contracte de ipotecă imobiliară.
„România era singura țară din Uniunea Europeană care nu avea această schemă de ajutor de stat prin care să finanțeze și să susțină costurile la energie. Altfel am fi ajuns ca, indiferent cât de eficient sau cât de mari ar fi fost investițiile antreprenorilor în bussinesurile lor, nu ar fi putut să facă pieței concurențiale de la nivel european. (...) 15% din tot ce înseamnă banii pe care România îi primește (din vânzarea certificatelor de CO2 - n.r.) să fie direcționați către întreaga industrie siderurgică și subsidiarele din România, 15 plus 7 subramuri, ajutor care nu face altceva decât să sprijine în mod echitabil întreaga industrie românească. Acest ajutor sprijină dezvoltarea industrială și economică a României. (...) Acești bani sunt convins că se vor regăsi în retehnologizare, în condițiile de viață și salariale mai bune. (...) Nu facem altceva decât ceea ce au făcut celelalte state europene pentru a susține industriile și, din păcate, nu ne explicăm de ce statul român a întârziat până acum", a mai declarat ministrul Mediului.
În luna decembrie 2019, Guvernul Orban a aprobat un proiect de ordonanță de urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali din 15 domenii prin intermediul certificatelor de emisii de CO2.
ALRO este un exemplu de bună practică în protecția mediului
Costel Alexe a punctat că, în privința protecției mediului, ALRO este un exemplu de bună practică, fiind investiți aproximativ 100 de milioane de euro în 10 ani pentru retehnologizare și protecția mediului.
Ministrul Mediului a spus că prin schema de ajutor prin intermediul certificatelor de CO2 este sprijinită economia, aceasta fiind utilizată și în alte state din Europa.