"O tragedie care putea fi evitată", așa descrie Alina Mungiu-Pippidi incendiul din Clubul Colectiv care a dus la pierderea a 31 de vieți.
"Și ca aceste morți să nu fie inutile trebuie să ieșim din societatea asta. Haideți să punem reguli și să sțim cui se aplică", a afirmat Alina Mungiu-Pippidi, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, de la Realitatea TV.
"Trăim într-o țară în care dimineața auzim că 90% din clădirile din Centrul Istoric al Capitalei nu sunt în regula. Ni se spunea, mai de mult, că și spectacolele din Sibiu se țineau în locuri care nu erau autorizate de ISU", a afirmat politologul, adăugând că înainte erau puțini oameni care se revoltau, acum numărul lor a crescut și sunt tot mai mulți tineri.
"Din cauza că fumăm în toate locurile nu se pot pune alarme de incendiu. Oricând se poate întâmpla o tragedie, de ce nu punem noi această regulă să punem detectoare de fum?", a afirmat Alina Mungiu-Pippidi, adăugând că dacă se va lua această măsură unele persoane vor fi supărate că nu vor mai putea fuma și nu vor mai vota cu anumiți politicieni.
"În 1900, când au venit minerii, eram vreo 10% care voiau să se deosebească de regim, acum nu mai suntem 10%, suntem 30%. Ce ne lipsește acum este ce ne lipsea și în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Milioane de oameni sufocă cu tăcerea și cu pasivitatea lor", a continuat Alina Mungiu-Pippidi.
"Aș vrea să transmit un mesaj domnului minsitru Oprea și tuturor instituțiilor pe care le are în subordine: Pentru că legile au fost aplicate discreționar, mulți oameni ar putea să moară", mai spus politologul.
"Unde va sări bomba mâine nici nu știm, poate avem un cutremur, un atac terorist. Sunt pregătiți acești oameni?", a continua Alina Mungiu-Puppidi.
"Ambulanțele au ajuns în timp util, nicăieri nu ajung mai repede de 10 min. I-aș reproșa domnului Raed Arafat că nu vorbește mai mult și mai articulat despe deficiențele din sistemului sanitar. Ne-am descurcat prost, dar ce te faci dacă ai un cutremur, mai ales că jandermia este ocupată să ne filmeze pe noi", a precizat Alina Mungiu-Puppidi.
Politologul a mai afirmat că autoritățile trebuie să înțeleagă că societatea civilă este un ajutor. "Autoritățile trebuie să aibă societatea civilă ca partener. Putem lua exemplu accidentului aviatic din Apuseni, care știau mai bine terenul și au ajutat", a completat aceasta.