Președintele PNL Argeș, ministrul Justiției Alina Gorghiu, a declarat vineri la Vila Florica de la Ștefănești, fosta reședință a familiei Brătianu, că o provocare majoră pentru liberali în acest an electoral o reprezintă combaterea extremismului și a populismului.
"Cred că istoria va consemna provocarea majoră a acestui an pentru Partidul Național Liberal. (...) România nu poate trimite extremiști în Parlamentul European. Avem obligația să-i convingem pe români că populismul este toxic pentru România, dar și pentru Europa, că administrațiile locale au nevoie de conducere liberală pentru a dezvolta localitate cu localitate și să România are nevoie de un președinte liberal începând cu sfârșitul acestui an. (...) Astăzi, când extremismul, când populismul, când violența, când drogurile sunt vulnerabilități la nivel mondial, trebuie să avem curajul să spunem că Partidul Național Liberal este mereu actual, pentru că suntem partidul soluțiilor", a afirmat Alina Gorghiu.
Ea a reamintit că printre prioritățile liberalilor s-au numărat și se numără în continuare garantarea proprietății private și justiția egală pentru toți.
"Suntem în an electoral și Partidul Național Liberal se va dovedi din nou capabil să polarizeze toate energiile", a mai spus Alina Gorghiu.
Liberalii marchează, vineri, împlinirea a 149 de ani de la fondarea PNL printr-o serie de manifestări organizate la Muzeul Național Brătianu (Vila Florica) din orașul Ștefănești, județul Argeș.