Alina Gorghiu propune, la revizuirea Constituției, să se stipuleze și faptul că, parlamentarul care migrează de la un partid la altul să își piardă mandatul în Legislativ sau să poată fi făcut referendum prin care populația să spună dacă vrea ca acel parlamentar să fie schimbat.
„Există la primari. După cum știți, ei nu pot pleca în timpul mandatului, pentru că își pierd mandatul. Din păcate, la parlamentari ai Constituția care te împiedică, numai că una dintre obsesiile mele este că, atunci când se va face revizuirea Constituției, la un moment chiar va fi necesară această revizuire a Constituției, să modificăm textul constituțional astfel încât să își piardă mandatul sau să se poată face, atunci când optează să plece dintr-un partid spre altul, acel referendum prin care tu poți să îl schimbi pe parlamentarul respectiv”, a declarat Alina Gorghiu, întrebată, într-o conferință de presă susținută marți la sediul PNL Dâmbovița, dacă va exista vreodată o inițiativă legislativă pentru ca parlamentarii să nu mai migreze de la un grup parlamentar la altul, transmite News.ro.
Senatoarea PNL a mai spus că este de peste 20 de ani în acest partid, iar dacă va pleca înseamnă că „m-am supărat rău pe el” și va pleca direct la pensie, nu într-un alt partid. Gorghiu a adăugat că, în opinia ei, parlamentarii care migrează de la un partid la altul, pentru locuri eligibile sau alte beneficii, sunt „trădători și oportuniști”.
„Vă spune un om care de 20 și ceva de ani e în același partid și, atunci când voi pleca din partid, înseamnă că m-am supărat rău pe el și plec la pensie, nu mai plec în alt partid. Pentru mine, încrederea celui care m-a votat e mult prea importantă ca să mă apuc, de dragul unui mandat în plus, să mă duc la vreunul sau la alt partid de pe scena politică. E un oportunism care miroase urât și eu nu îi încurajez. Nu sunt așa de înțelegătoare cu cei care aleg să plece de la un partid la altul cu câteva luni înainte de alegeri pentru că găsesc cu ușurință locuri pe lista unui alt partid care poate sunt mai eligibile decât locurile pe care partidul lui i le dă. Eu îi consider trădători și oportuniști”, a conchis Alina Gorghiu.