Unele alimente au, pur și simplu, un gust mai bun dacă sunt ținute în frigider, însă dacă alegi să depozitezi cartofii la rece, sănătatea ta ar putea avea de suferit!
Când vine vorba de depozitarea alimentelor, te confrunți cu sfaturi contradictorii din diverse surse, însă specialiștii trag un semnal de alarmă cu privire la păstrarea cartofilor în frigider.
Ai, probabil, impresia că dacă păstrezi alimentele la rece faci alegerea corectă, întrucât rolul frigiderului este, până la urmă, de a le feri de influența factorilor de mediu.
Dacă ești tentată să depozitezi în frigider orice aliment perisabil, specialiștii de la Foods Standards Agency recomandă să eviți păstrarea cartofilor în aceste condiții:
"Cel mai important aliment pe care nu trebuie să îl depozitezi în frigider este cartoful. Când este ținut la frigider, amidonul din cartof se transformă în zahăr. Atunci când sunt copți sau prăjiți, aceste zaharuri se combină cu asparagina (n.r. aminoacid neesențial, ce ajută la echilibrarea sistemului nervos uman) și dau naștere unei substanțe numite acrilamidă chimică, considerată a fi dăunătoare."
Astfel, cartofii cruzi ar trebui depozitați într-un loc uscat și răcoros, dar NICIODATĂ în frigider!