Ministrul Sănătății - Alexandru Rafila a declarat, referitor la faptul că președintele Klaus Iohannis vrea să introducă subiectul consumului drogurilor în școli într-o ședință CSAT, că el va participa cu tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea unui program care să aibă o componentă medicală foarte serioasă.
„Este foarte bine că o astfel de implicare la cel mai înalt nivel care aduce lucrurile chiar în zona de siguranță națională este organizată de către domnul președinte. Sigur că noi vom participa cu tot ceea ce este necesar din punctul de vedere al dezvoltării unui program care trebuie să aibă, din punctul meu de vedere, o componentă medicală foarte serioasă care trebuie însă să fie completă, să nu se refere doar la testare. Iar partea care ajuns în zona publică legată de testare, în mod evident, nu trebuie să fie generalizată, trebuie să fie țintită și exclusiv cu acordul părinților unui copil sau unui adolescent care urmează să fie testat.
Aceasta este o condiție normală. Am încercat să găsim modele și în alte țări. Așa se face. Testarea trebuie să fie un instrument pentru protejarea sau recâștigarea sănătății unui copil. Nu trebuie să fie în niciun un instrument de natură coercitivă”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferință de presă susținută luni la sediul Ministerului Sănătății.
Ministrul Rafila a mai spus că „varianta optimă este să fie făcută testarea la solicitarea părintelui sau la solicitarea cadrului didactic, dacă există suspiciuni legate de starea de sănătate a unui copil care ar putea fi generată de consumul de droguri, numai cu aprobarea părinților”.
„Ea se poate face de către personal instruit, nu neapărat medical, cu teste rapide inițial, e o testare extrem de simplă, după care în cazurile pozitive trebuie confirmat. Confirmare și sigur intră într-un sistem medical inclusiv de consiliere și de soluție terapeutică imediată și de durată”, a completat el.