Actual· 1 min citire

Alertă în județul Caraș-Severin. Trei grenade de mână, neexplodate, au fost descoperite într-un sat

 Trei grenade de mână au fost descoperite în satul Borlovenii Vechi

Trei grenade de mână au fost descoperite în satul Borlovenii Vechi

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 mai 2025, 11:07

Trei grenade de mână, neexplodate, au fost descoperite în localitatea Borlovenii Vechi, din județul Caraș-Severin. Pompierii au intervenit pentru asanarea elementelor de muniție.

”Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița a fost solicitată să intervină pentru asanarea unor elemente de muniție rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, descoperite pe raza localității Borlovenii Vechi.

Specialiștii pirotehnici au identificat 3 grenade de mână, pe care l-au ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță, în vederea distrugerii lor ulterioare”, a transmis miercuri, într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin.

Reprezentanții instituției atrag atenția că muniția rămasă neexplodată poate fi încă activă și foarte periculoasă, iar manevrată necorespunzător poate provoca adevărate tragedii.

”Pe această cale, reamintim persoanelor care execută diferite activități și depistează muniții, să sisteze imediat lucrările să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă și să anunțe de urgență, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgență profesioniste”, adaugă reprezentanții ISU Caraș-Severin.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual